Sondajul absolut

Vreau să fac un sondaj: cât la sută dintre toţi oamenii din România nu au luat niciodată parte la un sondaj de opinie. O să-l fac ca la carte, mai bine ca toate institutele de sondare a opiniei publice din România. Dacă ei întreabă 1000 de oameni, eu o să întreb 3000. Dacă ei bagă o sută de mii de euro în curul sondajului, eu o să bat trei sute. O să întreb vânzători din piaţă, corporatişti, cerşetori, ţigani gabori, ţigani hoţi, ţărani cultivatori de roşii din Bucovina, gospodine din Şimleul Silvaniei, pepenari notorii din Dăbuleni, fotbalişti, jochei, nebuni cu drept de vot, pensionari din Rovinari, negri cu cetăţenie de la Medicină, pădurari din Sinaia, macaragii din Bolintin Deal, acari din Videle, studenţi la Spiru Haret, prostituate de pe centura mică a Brăilei, ziarişti din Băicoi, medici veterinari din judeţul Olt, mecanici de locomotivă din Giuleşti şi aşa mai departe. Deocamdată n-am suficienţi bani să fac sondajul. Până îi strâng, fac doar un pariu: pariez că rezultatele îmi vor demonstra că, conform sondajului meu, 95% din oameni nu au participat niciodată la un sondaj. Ceea ce ar fi un nonsens, desigur, pentru că, odată sondaţi acei oameni, proporţiile se vor inversa. Deci, sondajul meu va spune, de fapt, că 95% din oameni au participat la fix un sondaj şi 5% la cel puţin două. Desigur, cei 95% au declarat sub jurământ că nu au participat niciodată la un sondaj, dar asta nu contează, pentru că eu ştiu mai bine că mint. Deci sondajul meu va demonstra că toţi cetăţenii României au participat în decursul vieţii la cel puţin un sondaj. Rezultă că sondajele sunt infailibile. Ceea ce înseamnă că sondajul meu va desfiinţa alegerile prezidenţiale, referendumurile, şi toate celelalte prostii. Nu va mai avea nimeni nevoie de ele, pentru că sondajele mele sunt perfecte. Viitorul meu sondaj va stabili preşedintele, iar Constituţia României nu va avea de ales şi va trebui să-mi recunoască acest drept. Mă mai gândesc când mă apuc de el.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: