Spectacol la Novaci, de Valentine‵s Day
Un spectacol artistic dedicat cuplurilor de îndrăgostiți va avea loc joi, 14 februarie, de Valentine‵s Day, în orașul gorjean Novaci. ”Cânți, dansezi, te distrezi, iubești și zâmbești!” se intitulează evenimentul organizat de Școala Populară de Artă Târgu Jiu, alături de Consiliul Județean Gorj, primăria Novaci și Casa de Cultură din localitate.
Spectacolul se va desfășura la Casa de Cultură Novaci, situată în centrul orașului, începând cu ora18:00. Cei prezenți vor putea asista la momente de muzică uşoară, balet şi dans modern. Prețul unui bilet la spectacol este de 10 lei.
”Atmosfera va fi întreținută de cursanții claselor de canto muzică ușoară, coordonați de profesorii Sorin Bivolaru, Doru Ciobanu, Constantin Șerbănescu, care vor cânta și încânta publicul cu piese atât din repertoriul românesc, cât şi din cel internaţional. În program vom avea, de asemenea, dansuri moderne susținute de cursanții clasei de balet, dans modern, în coregrafia profesorilor Camelia și Gabriel Costea”, a declarat Anamaria Alioenescu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.