Știri triste din câteva familii tradiționale

Marți seara, la Focșani, mai multe familii tradiționale din două clanuri (la fel de tradițional-locale) s-au întâlnit în oraș, pe centru, pentru o tradițională bătaie cu topoare. Rezultatele unei încleștări de mai puțin de 10 minute? Patru morți, dintre care o femeie. Într-un fel, asta e cea mai veselă dintre cele trei știri pe care vi le voi spune azi, pentru că asta e, să ne înțelegem, selecție naturală. Dacă s-ar organiza câte o bătaie cu topoarele pe zi, promovată corespunzător și cu participare la liber, într-o sută de ani Focșaniul ar arăta ca New York, urmare a faptului că media de inteligență a municipiului va exploda.

În județul Iași, ieri dimineața, un domn de la familia tradițională și-a ucis soția, după care s-a omorât și pe el. Vecinii spun că bărbatul era dependent de alcool și că își bătea frecvent nevasta, pe care o acuza mereu că îl înșală, deși aceasta era imobilizată la pat, din cauza unui handicap la un picior. Și cel mai trist nu este că acești doi oameni au murit din cauza unui stat incapabil să protejeze familiile de blestemul sărăciei, inculturii și alcoolismului, ci faptul că au lăsat în urmă nouă minori, cel mai mic de 4 ani. Trei erau deja la orfelinate, dar părinții țineau cu dinții de restul de 6, pentru că trăiau de pe urma alocațiilor, în mare parte. Eh, nu-i nimic, ne explică imediat Coaliția pentru Familie că ăia nouă copii puteau avea o soartă mult mai crudă: să fie crescuți de doi homosexuali vii și, eventual, nealcoolici, poate chiar cu venituri peste medie. Dar această chestie periculoasă se poate încă întâmpla, atenție mare! Trebuie să avem grijă ca acești nouă minori să nu ajungă cumva într-o familie de gay, ci să rămână până la majorat în grija statului român, pe care l-a durut în fund că părinții se omorau între ei prin casă și pe care acum o să-l doară tot acolo de cei nouă orfani. Asta în cazul bun pentru ei. Cazul rău va fi cel în care angajații statului îi vor traumatiza fizic, psihic și poate chiar și sexual pe respectivii. De pildă, ar putea pica vreunul pe mâna unui preot atins de har, ca Pomohaci, să zicem, ca să dăm doar un nume dintre multele.

Dar, ca să nu credeți că doar în România funcționează selecția naturală, luați-o și pe asta din Minnesota, unde NBC a publicat următoarea știre, pe 28 iunie ora locală 18: „O vedetă de pe YouTube în vârstă de 19 ani și-a împușcat mortal prietenul, în timpul unei cascadorii eșuate.” După ce fata a anunțat pe Twitter că va executa cea mai periculoasă cascadorie de până atunci, împreună cu prietenul ei, cei doi au instalat două camere și s-au filmat în timp ce fata trăgea cu un pistol de la o distanță de un metru înspre pieptul prietenului ei, în timp ce acesta ținea o carte între pistol și propriul corp. Glonțul a trecut prin carte și l-a omorât pe loc pe băiat. Prietena lui a fost arestată pentru omor prin imprudență și o așteaptă, probabil, 10 ani în închisoare.

Selecția naturală continuă cu plin avânt, așadar. Păcat că există și victime colaterale, altfel am avea doar motive de bucurie.

Vizualizări: 1,735

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: