Student la medicină, laureat la un festival de folk din Alba

Are 20 de ani, este din Târgu Jiu, dar studiază medicina la Timișoara și recent a obținut trofeul festivalului la un festival de folk din județul Alba. Filip Cârciumaru îndrăgește muzica folk de mic copil, participă la mai toate taberele de folk din țară și nu se dezlipește o clipă de chitara lui. Cel mai important premiu însă l-a obținut la Ivanis, județul Alba, la Festivalul ”Integralde Folk”, la finele săptămânii trecute. ”Am fost 20 de participanţi împărţiţi în două categorii, avansați și începători. Eu am obţinut trofeul festivalului cu două piese compuse de mine ”Copilărie” și ”Zâmbet de copilă”. Am mai multe piese, cânt la chitară, practic compun muzica pe versurile poeţilor care îmi plac”, a spus Filip Cârciumaru, artist.

Tânărul nu se dedică doar folkului, este student la medicină, iar asta îi ocupă cam tot timpul. Folk-ul reprezintă mai degrabă o portiţă de evadare, de relaxare pentru studentul la medicină. ”Majoritatea pieselor le-am compus înainte de a fi student. Acum am foarte puţin timp liber, dar când este îmi iau chitara și mă dedic. Chiar o să particip la festivalul de folk de la Târgu Jiu, după ce mă voi întoarce de la o tabără de folk din Calafat din august”, a spus Filip Cârciumaru.

Vizualizări: 5,397

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: