Tătaru: În 2017 punem piatra de temelie a noului spital

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și-a propus ca în anul 2017 să dea drumul la două mari proiecte finanțate prin fonduri europene dar și guvernamentale. Unul din proiecte vizează construirea unui nou spital în strada Progresului.

Pentru anul 2017, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și-a propus să găsească finanțare pentru două mari proiecte. Primul vizează formarea profesională a 450 de cadre medicale într-un program privind sănătatea femeii și a copilului. ”Am depus deja un proiect care vizează formarea a 450 de cadre medicale, medici primari, specialiști, de familie, pentru sănătatea femeii și copilului, boli netransmisibile majore, boli transmisibile, sănătate mintală și boli rare. Este primul proiect pe care l-am depus și intenționăm să mai depunem unul pe care să mergem tot pe formarea personalului pentru că aduc un plus spitalului”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean Târgu Jiu. Cel de-al doilea proiect al anului 2017 vizează construirea unui nou spital în curtea celui care deja există. ”Totodată mai avem legături cu mai multe instituții din țară care să ne sprijine în scrierea de proiecte și pentru infrastructură mare, vrem să reabilităm complet Spitalul 700, să-l reabilităm din punct de vedere termic-energetic și totodată, prin CNI să reușim să punem piatra de temelie a noului spital pe care vrem să-l construim în curtea spitalului de pe strada Progresului. Cam acestea ar fi proiectele majore pe care Spitalul Județean intenționează să le facă în anul 2017”, a mai spus conducerea spitalului județean.

Vizualizări: 9,109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: