Tineri şi necunoscuţi

Guvernul Ponta 3 dă bine în poză. Ar da şi mai bine fără miniştrii care deja s-au făcut de râs în guvernele Ponta 1 şi Ponta 2. Au apărut însă nişte tineri cu figuri interesante, CV-uri pe măsură şi care au o mare calitate. I-au lăsat cu gura căscată pe baronii locali, gen Radu Mazăre şi Marian Vanghelie, pentru care aceştia sunt nişte necunoscuţi.

Probabil că astăzi Guvernul Ponta 3 va primi girul parlamentului şi vom afla mai multe despre tinerii miniştri din audierile la care vor trebui să facă faţă astăzi, în comisiile parlamentare. La noul guvern nu îmi place faptul că Bănicioiu a fost mutat de la Sport la Sănătate, pentru că acesta este de profesie politician, adică se pricepe la de toate şi la nimic. La fel mă deranjează mutarea Rovanei Plumb de la Mediu la Muncă, şi aici primând poziţia politică în partid a acesteia.

Aştept cu interes să văd dacă numirea Ioanei Petrescu la Finanţe este un act de curaj sau unul de inconştienţă. Ministerul Finanţelor este de zeci de ani plin de capete pătrate, este ministerul cu cei mai birocraţi şi lipsiţi de viziune funcţionari din România. Va reuşi să-i schimbe o tânără de 34 de ani, cu studii în străinătate? Va fi Ioana Petrescu un pariu câştigat sau unul pierdut pentru Ponta?

Interesantă şi propunerea pentru portofoliul de ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni. Bogdan Stanoevici, un actor emigrat în Franţa în 1989 şi revenit în ţară în 2011. A locuit 22 de ani în Franţa, o ţară agasată de problemele pe care unii români le-au creat acolo. Un om care a văzut îndeaproape ambele părţi ale problemei şi care ar trebui să poată veni cu soluţii.

O notă bună merită şi numirea unui om de sport la ministerul de resort, Gabi Szabo, o mare campioană, cu personalitate puternică şi care poate impune guvernului să trateze sportul ca o prioritate. Este de urmărit şi tânărul de la Energie, Răzvan Nicolescu, care nu are cum să nu fie cu o mie de clase peste incompetentul de Niţă. Şi ar mai fi unele nume care fac interesant cabinetul Ponta 3. România are nevoie de alţi lideri, de alt tip de lideri şi sper ca tinerii propuşi în guvernul Ponta 3 să fie toţi un pariu câştigat.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: