Tismana, oraşul care vrea să redevină comună

Tismana este declarat oraş de câţiva ani, dar condiţiile de viată ale locuitorilor nu s-au îmbunătăţit. Primarul oraşului Tismana, Marian Slivilescu, spune că partea urbană a localităţii este formată din două foste sate, acum devenite străzi şi 11 sate. „Suntem oraş, dar condiţiile sunt de mediu rural. Partea urbană a oraşului cuprinde strada principală şi fostele sate, acum devenite străzi, Ciocârlei şi Ungureni, atât. La această porţiune zisă urbană se adaugă 11 sate care sunt 100% rurale. Din păcate, toate documentele care pleacă de la Tismana poartă parafa de oraş”, a precizat Slivilescu.

Tismana este o zonă turistică, dar atragerea fondurilor pentru dezvoltarea oraşului sunt greu de atras. Edilul spune că a încercat să acceseze diferite proiecte pentru ca zona să beneficieze de promovare, dar este aproape imposibil. Fiind oraş, cota de cofinanţare poate atinge şi 50% din valoarea proiectului. „Tismana este o zonă turistică, dar la accesarea de fonduri suntem dezavantajaţi, pentru că oraşele sunt categorisite în criteriile de finanţare după mărimea bugetului si sunt bugete până la 10 milioane de euro şi bugete sub 10 milioane de euro şi după numărul de locuitori. Sunt oraşe cu peste 5 mii de locuitori şi sub 5 mii de locuitori. Noi facem parte din două categorii, cu bugetul sub 10 mii şi trecem în cealaltă categorie la populaţie şi atunci se aplică cofinanţarea cu 50% din bugetul propriu”, a explicat Slivilescu.

Cofinanţarea pentru pista de biciclete, peste 70%

Primarul spune că ar fi vrut să facă o pistă de biciclete pe terasamentul căii forestiere, dar partea de cofinanţare pe care trebuie să o asigure primăria este mult prea mare. „Cea mai importantă mi se pare valorificarea actualului terasament al căii forestiere. În Tismana au fost câţiva zeci de kilometri de cale forestieră, de cale ferată îngustă. Aceasta ar putea fi foarte uşor şi cu costuri rezonabile transformată în pistă pentru biciclete, pentru cicloturism, pentru montan bike, dar va trebui să dăm o cofinanţare de 50% la care se adaugă şi cheltuielile neeligibile şi TVA şi se ajunge la o contribuţie de peste 70%. Imposibil de accesat proiectul, pe când în mediul rural sunt în continuare programe foarte avantajoase, cu cote de participare de 1,94-2% sau sub 10%’’, spune primarul din Tismana.

Şansele de a redeveni comună, minime

Deşi Tismana ar vrea să redevină comună, şansele sunt acum foarte mici. „Nu avem speranţe de a redeveni comună în actuala legislaţie. După câte ştie au mai fost localităţi în ţară care au vrut să revină la statutul de comună, dar nu s-a mai putut chiar dacă a fost un referendum, nu mai este posibilă revenirea”, a precizat Marian Slivilescu.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: