Transalpina Fest nu a adus mai mulţi turişti la Rânca

Mii de turişti au participat în acest weekend la Transalpina Bike Fest. Cei mai mulţi au fost prezenţi la concertul Cargo, de sâmbătă seară. Cabanierii estimează că au fost în weekend la Rânca circa 5000 de turişti, însă tot atâţia vin şi într-un weekend obişnuit.   

La Rânca au fost şi împătimiţi ai motocicletelor. Motocicliştii au plecat de la Rânca până la operele lui Constantin Brâncuşi. Cei mai mulţi au aşteptat concertele susţinute de Cargo şi Trooper.

Constantin Pănescu, proprietarul unui hotel din Rânca, a declarat că că iniţiativa de promovare a judeţului este una bună, dar numărul turiştilor nu a crescut faţă de un sfârşit de săptămână obişnuit. “Cu toată publicitatea făcută nu au ştiu chiar mulţi, au venit doar cei care aveau cazări şi cei care se plimbă pe Transalpina, fiind în concediu, dar numărul lor nu a crescut” a spus Pănescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, prezent la Rânca, a promis că de anul viitor autorităţile se vor ocupa şi de infrastructură: ”La anul vom avea şi drumurile din interior asfaltate, astfel încât să avem toate condiţiile pentru turism, pentru că e o alternativă economică”. Preţurile pentru cazare sunt cuprinse între 100 şi 150 de lei.

Galerie foto





Vizualizări: 1,501

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: