Transloc a garantat un credit cu un autobuz

Societatea care asigură transportul local pe raza municipiului Târgu Jiu nu stă prea bine cu banii. SC Transloc SA a solicitat Consiliului Local să-i fie prelungită, cu încă 12 luni, o linie de credit în valoare de 150.000 lei, deschisă la BRD. Împrumutul este garantat cu autobuzul GRIVBUZ, Tip G12U3- 260 şi cu un teren intravilan în suprafaţă de 1523, situat în strada Narciselor. (D.M.)

Ştiri pe scurt

Articole pentru copii, retrase temporar de pe piaţă

Comisarii gorjeni de la Protecţia Consumatorilor au aplicat cinci amenzi contravenţionale, în valoare totală de 12.000 lei firmelor ce comercializează paturi fixe şi paturi pliante pentru copii, scaune înalte pentru copii, cărucioare pentru copii, mese de înfăşat, leagăne de uz casnic, ţarcuri de uz casnic etc. În urma controalelor au fost retrase temporar de pe piaţă articole pentru copii în valoare de aproximativ 5.000 lei. Neregulile depistate se referă la lipsa denumirii produsului, producătorului şi adresa acestuia; nu exista traducerea în limba română a instrucţiunilor de montare şi utilizare sau fără avertismente de utilizare şi comercializarea de premergătoare fără afişarea preţului/model. (D.M.)

Amenzi pentru taximetriştii gorjeni

O serie de acţiuni de control în rândul taximetriştilor au fost efectuate, săptămâna trecută, de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor împreună cu cei ai Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj. În urma verificărilor au fost sancţionaţi contravenţional nouă operatori economici transportatori care nu aveau afişate tarifele de distanţă (lei/km), practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte. Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la suma de 3.000 lei. (D.M.) 

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: