Tratamentul care face furori într-un salon din Târgu Jiu. Ce spun gorjencele care l-au testat!

Un salon de înfrumuseţare din Târgu Jiu pune la dispoziţia gorjencelor un aparat pentru tratament facial întâlnit doar în marile clinici de dermatologie. Târgujiencele care l-au testat au numai cuvinte de laudă şi spun că n-ar mai renunţa pentru nimic în lume la această procedură. Tratamentul te ajută să scapi de aspectul urât al pielii, riduri, cearcăne, pete roşii şi chiar pistrui.

Manuela Bîjnea, sau Eli, cum îi spun clientele, a achiziţionat aparatul în urmă cu aproape un an în ideea de a le oferi târgujiencelor tratamente faciale de ultimă generaţie, lucru care s-a şi întâmplat. Salonul din Târgu Jiu oferă mai multe servicii clientelor sale, printre care unghii cu gel, gene false, make-up, iar de curând Eli le-a dat gata pe clientele ei cu tratamentul facial cu ultrasunete şi alte funcţii. „Este un aparat de ultimă generaţie, cu ajutorul căruia facem tratamente faciale care acţionează asupra tenului cu probleme, tenului cu acnee, cu riduri, tratează cuperoza, pistruii, petele şi cicatricele lăsate de vărsatul de vânt. A fost primit foarte bine de cliente. O dată ce au testat aparatul, nu mai renunţă la el, pentru că efectele sunt imediate”, spune Eli, proprietara salonului „Tres Jolie”.

Cât costă tratamentul

Un astfel de tratament facial durează o oră şi jumătate. Se recomandă o dată pe lună pentru că tenul are nevoie de curăţire în permanenţă şi cel mai important este că nu există reacţii adverse. „Tratamentul costă 120 lei, dar putem să facem un tratament doar pentru cearcăne, sau doar asupra ridurilor şi atunci preţul scade. Am considerat că este foarte important să ajut clientele, am zis să fac ceva nou, a fost o investiţie foarte bună”, mai spune Eli. Cele care au testat o astfel de procedură se declară încântate şi spun că rezultatele sunt uimitoare. „Aveam o problemă mai ales cu pistruii şi atunci m-am hotărât să încerc. Nu mi-a venit să cred când am văzut că vizibilitatea lor fusese redusă, în plus tenul capătă o altă nuanţă, o altă textură. Eu una sunt foarte mulţumită”, a spus una din clientele Elei.

Paşii tratamentului

Rezultatele tratamentului facial sunt vizibile încă de la prima folosire. „Vine clienta, o demachiem şi o aşezăm în primul rând la un aparat cu aburi, pentru a deschide porii. După zece minute, venim cu un aparat care face un drenaj limfatic al pielii care ajută la eliminarea toxinelor, se schimbă automat textura pielii, închidem porii cu electrodermul după care venim cu un ser special care intră în ten cu ajutorul ultrasunetelor, atunci acţionăm asupra petelor, cearcănelor. Ulterior, venim cu un alt ser special, cu o măscuţă de bumbac şi acţionăm cu curenţii galvanici asupra ridurilor, asupra semnelor roşii. La final este partea cu răsfăţul, facem un masaj facial cu uleiuri naturale, de migdale, de argan. Ultima dată aplicăm o mască care poate fi de calmare, dacă tenul este acneic, poate fi antirid cu acid hialuronic, poate fi hidratantă”, a povestit Eli. Reacţiile adverse lipsesc, însă Eli nu recomandă astfel de tratamente gorjencelor cu probleme dermatologice grave.  

Galerie foto


Vizualizări: 26,773

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: