Trimişi la şcoală după ce au furat de la liceu!

Verdict al Judecătoriei Novaci într-un dosar în care doi minori au fost acuzați că au comis mai multe spargeri atât la localnici, cât și la firme private sau instituții publice. Ion Florin Marișescu Rădescu l-a avut complice de cele mai multe ori pe Sorin Alexandru Cotojman, primul fiind din Baia de Fier, iar celălalt din Polovragi. Lista furturilor care li se pune în cârcă celor doi este destul de lungă, ei fiind acum găsiți vinovați că au comis furturi „în dauna persoanei vătămate PFA Cărigă Liliana, două infracţiuni de tentativă la furt (…) în dauna persoanei vătămate Liceul Tehnologic Baia de Fier şi Borogean Dorina-Olga, două infracţiuni de furt calificat în scop de folosinţă, prin violare de domiciliu(…) în dauna părţii vătămate Deaconu Adriana şi Hurdu Violeta, două infracţiuni de furt calificat (…) în dauna părţii vătămate Iliescu Dan-Nicolae şi Brânzan Ion, o infracţiune de tentativă la furt calificat din locuinţă, prin violare de domiciliu (…) în dauna părţii vătămate Dăneci Valentin, două infracţiuni de furt calificat (…) în dauna părţii vătămate SC Mititur SRL şi Bădulescu Marius, o infracţiune de tentativă la furt calificat (…) în dauna părţii vătămate SC Poleli SRL, o infracţiune de furt (…) în dauna părţii vătămate Godeanu Florin-George, o infracţiune de furt calificat, (…) în dauna părţii vătămate Diaconescu Florentina”.
Nici una din aceste persoane nu a avut pretenții la instanță pentru a fi despăgubită și, ca urmare, pedeapsa a fost și ea mai blândă cu cei doi minori condamnați pentru furt. Fiecare dintre ei a fost pedepsi la „măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durata de 6 luni”, timp în care nu au voie să ia legătura unul cu celălalt. Instanța îi obligă, în schimb, să urmeze un curs de formare profesională, fiindu-le interzis să părăsească teritoriul național fără acceptul organelor judiciare. Până să meargă din nou la școală, cei doi mai au de așteptat pentru că verdictul dat acum la Novaci nu este definitiv, el putând fi atacat cu apel.

Vizualizări: 345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: