Țuilă cere CE Oltenia să refacă școala din Valea Mânăstirii

Primarul din Cătunele, Florinel Țuilă, a dat în judecată Complexul Energetic Oltenia, pe care vrea să-l oblige să reconstruiască o școală. Clădirea este în apropierea fostei cariere de la Valea Mânăstirii. Primarul spune că greșeala s-a produs în vremea comuniștilor, pentru că nu au strămutat zona. Și casele de lângă școală sunt crăpate.

Reporter: Ați dat în judecată CE Oltenia pentru o școală. Care e situația?

Florinel Țuilă: Școala este situată în apropierea haldei de steril și acolo în zonă a fost și un sediu secundar al companiei miniere, fosta microcarieră Valea Mânăstirii. An de an s-au produs fisuri la fundație, la pereți, am mai reparat, dar situația e gravă la ora actuală.

Rep.: Cât de gravă este situația?

F.Ț.: S-a lăsat un colț al școlii, 3-4 centimetri. Intră mâna în fisură, așa s-a lăsat de tare. Casele învecinate au avut procese în instanță tot pentru același motiv și din expertiză a reieșit că e afectată zona. De altfel, toată lumea știe că e afectată zona, se vede că dealurile sunt luate și mutate în luncă. Normal ar fi trebuit strămutată zona, nu s-a făcut acest lucru la timpul respectiv. Nu e vinovată conducerea de acum a companiei, ci conducerea exploatării de pe vremea comuniștilor, care nu a ținut cont de oameni.

Rep.: Ce este de făcut acum?

F.Ț.: Ar trebui refăcută școala. Școala a fost făcută așa cum erau cerințele vremurilor respective, în anii ’60. Dacă nu ar fi intervenit factorul ăsta fizic, care nu este natural, ci produs de o exploatare minieră, clădirea ar fi stat mult și bine, că doar în România sunt multe clădiri vechi de sute de ani. Clădirile din zonele miniere au fost însă afectate de factori externi. Terenul este bun, încercăm să facem un studiu geologic într-un alt amplasament, să facem o altă școală. Reparații facem anual, puteam să facem și o reparație capitală, dar până nu se umblă la infrastructură nu putem face nimic.

Rep.: Deci, ce ar trebui făcut, o nouă școală?

F.Ț.: Eu așa cred, dar nu pot să stabilesc eu, ci instanța, expertizele.

Vizualizări: 2,022

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: