TVR va difuza Jocurile Olimpice

Televiziunea Română va difuza Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 și de vară din 2020, precum și mai multe meciuri ale echipelor românești în tururile preliminare Champions League și Europa League, informează TVR într-un comunicat.

Microbiștii vor putea urmări la Televiziunea Română meciurile echipelor Viitorul, FCSB, Dinamo și Astra pentru accederea în play-off Champions League, respectiv Europa League, arată sursa citată.

Consiliul de Administrație al TVR a aprobat, în ședința de luni, achiziționarea, cu titlu exclusiv pe piața media din România, a partidelor Viktoria Plzen — FCSB și Viitorul — APOEL Nicosia din turul 3 preliminar al Champions League, respectiv dubla manșă Dinamo — Athletico Bilbao și returul Astrei Giurgiu cu ucrainenii de la Oleksandria din turul 3 preliminar al Europa League.

Membrii CA au decis și cumpărarea drepturilor tv pentru Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud (februarie 2018, Pyeongchang) și pentru Jocurile Olimpice de vară din 2020 de la Tokyo. (A.A.)

Vizualizări: 254

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: