Un englez i-a vândut maşina, apoi a declarat-o furată

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi, s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire. Poliţiştii gorjeni de la Serviciul de Investigaţii Criminale s-au sesizat cu privire la faptul că deţine un autoturism care, în urma verificării în bazele de date, figurează ca furat, din data de 14 iunie 2016, fiind căutat de către autorităţile competente din Marea Britanie.

Marian Ciobilă, cel care s-a ales cu dosar penal, spune însă că a cumpărat maşina de la un englez, care a pus numere false pe ea, după care a dat-o furată, să mai ia o dată banii de la asigurări. Bărbatul spune că are dovezi în acest sens şi este doar o chestiune de timp până când îşi va recupera maşina, un Audi A4. (A.A.)

Vizualizări: 6,075

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: