Are 84 de ani și a muncit o viață pe șantierele comuniștilor. A contribuit la ridicarea celor două poduri de peste Jiu și este omul care a coordonat lucrările la Casa Poporului din București. Astăzi este al nimănui, văduv, iar singurul copil pe care l-a crescut nici nu vrea să mai audă de el. Bătrânul nu-și mai dorește decât să primească un loc într-un azil din Gorj, unde să-și aștepte sfârșitul.

Gheorghe Dumitrașcu este din cartierul târgujian Iezureni iar acum locuiește într-o garsonieră de la marginea orașului. Bărbatul spune că nu are apă, nu are gaze și nici geamuri la ferestre. La cei 84 de ani ai săi, bătrânul nu mai are pe nimeni. Soția i-a murit în urmă cu câțiva ani iar singurul lui băiat a plecat și nu s-a mai uitat în urmă. De câteva luni bune, Gheorghe Dumitrașcu umblă pe la autoritățile locale să-l sprijine cu un loc într-un azil de bătrâni. Este singurul lucru pe care și-l mai dorește în anii pe care-i mai are de trăit. ”Atât vreau, să mă ducă într-un azil de bătrâni că nu mai pot sta în condițiile astea. Sunt bătrân, sunt bolnav, nu știu cum de mai am zile. Băiatul meu s-a dus, a plecat, unul am avut și nu mai știu nimic de el. Nu mai am pe nimeni. Am lucrat 45 de ani pe șantierele patriei și după 45 de ani am ieșit la pensie cu 1.400 de lei din care o bună parte îi dau pe medicamente, sufăr de cataractă și prostată”, povestește bătrânul Gheorghe Dumitrașcu.

„Statul român mă chinuieşte“

Chiar dacă are 84 de ani și mai are pierderi de memorie, bătrânul nu poate uita vremea când era un bărbat în putere, a fost omul care a muncit la ridicarea celor două poduri dunărene, la Giurgeni și la Cenavodă, alte două poduri peste râul Jiu dar și podul Pasarelei peste linia ferată. Este omul care a coordonat lucrările la Casa Poporului din București și omul care a muncit la ridicarea Aeroportului Otopeni. Tot el a condus docherii în portul Constanța și omul care a condus lucrările la dublarea liniei CFR Petroșani-Livezeni. ”În concluzie, am produs edificii benefice poporului român și societății iar eu acum stau în niște condiții extrem de grele. Am avut casă dar mi-a vândut-o băiatul iar eu am rămas pe drumuri. M-am ales cu foarte multe probleme de pe urma muncii pe șantier, am obrazul stâng desfigurat, două degete strivite. Nu mai cer nimic pe pământul ăsta, doar să stau într-un azil de bătrâni. Atât cât mai am de trăit. Eu am lucrat pentru statul român și statul este cel care acum mă chinuieşte”, spune Gheorghe Dumitrașcu.