Un nou fenomen pe piața muncii din Gorj. Avertismentul ITM!

Un nou fenomen a apărut în ultima vreme în rândul agenților economici care desfășoară activitate în Gorj. Pentru a fenta bugetul statului, unii patroni își pontează salariații pentru anumite zile din lună ca și cum nu ar fi venit la serviciu, deși cei vizați au fost la muncă în perioada respectivă. Mulți dintre salariați nu verifică datele din fișa de pontaj și semnează fără a sta pe gânduri, fără să bănuiască că, de fapt, în acte, ei au lucrat doar câteva zile într-o lună. Asta și pentru că angajatorii au grijă să le dea salariile ca și cum nu ar fi chiulit de la serviciu.

La nivelul județului Gorj, câteva zeci de astfel de cazuri au fost descoperite de inspectorii de muncă. Mulți dintre angajații păcăliți de șefi au aflat despre aceste nereguli atunci când au vrut să ia un credit de la bancă. Angajatorii care au fost depistați că își pontează cu „nemotivat” angajații, deși aceștia au fost prezenți la serviciu, au fost amendați. „A apărut o nouă problemă pe care angajații o au. Au început deja unii angajatori să treacă salariații ca nemotivat, deși sunt prezenți la lucru. Pe această cale vreau să atrag atenția, în primul rând angajatorilor, că în situația în care vor fi descoperiți, vom înainta documentele atât spre organele de anchetă, cât și spre organele fiscale. Nu este corect și nu este legal ca un angajat care vine la serviciu, care prestează activitate, în mod ilegal să fie pontat ca nemotivat la serviciu”, a declarat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.

Conducerea ITM Gorj anunță că va intensifica controalele în următoarea perioadă. Au fost și situații în care inspectorii de muncă nu au putut să ia măsuri, deși au fost sesizați despre astfel de ilegalități chiar de salariații păcăliți de șefii lor. „Asta este o problemă, pentru că angajatul semnează aceste ștate de plată a salariilor. Nu se uită atent ce semnează, iar angajatorii când vin în control la Inspectoratul de Muncă se leagă de acest lucru, că atâta timp cât ștatul este semnat de către salariat, înseamnă că este în conformitate cu activitatea desfășurată de acesta”, a mai spus șeful ITM Gorj.

Angajatorii care sunt depistați că fac astfel de ilegalități riscă amenzi de 10 mii lei.

Galerie foto


Vizualizări: 5,604

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: