Vezi ce medici caută Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea altor trei posturi de medic. Este vorba de un post de medic rezident în ultimul an pe Oncologie Medicală la secția Oncologie din cadrul unității spitalicești și două posturi de medic specialist Radiologie-Imagistică medicală cu atestat în Tomografia Computerizată la Laboratorul de Radiologie și Imagistică tot din cadrul spitalului județean. Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu mai scoate la concurs și funcția de farmacist șef la Farmacia Centrală. La acest concurs se pot prezenta însă doar farmaciștii cu minim doi ani de experiență profesională. Cât privește medicii oncologi din cadrul spitalului, sunt trei la număr însă conducerea unității consideră că este nevoie de patru medici pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții optime. Cât despre medicii radiologi, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu își desfășoară activitatea în momentul de față 11 medici și ar mai fi nevoie de doi pentru că sunt două linii de gardă, iar cei doi își vor desfășura activitatea la Computerul Tomograf, susține conducerea unității.

Vizualizări: 413

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: