Victor Ponta, aşteptat pe Transalpina în noiembrie

Victor Ponta este aşteptat la Rânca în data de 2 noiembrie, când va avea loc lansarea unei strategii pentru punerea în valoare a zonei montane, dar şi a celei mai înalte şosele Transalpina. Potrivit prefectului Claudiu Teodorescu, premierul va veni însoţit de câţiva dintre miniştrii săi. “În data de 2 noiembrie, la Rânca, vom lansa o strategie pentru punerea în valoare a zonei montane şi a celei mai înalte şosele. Practic, va fi o dezbatere publică la care am invitat şi administraţiile din cele cinci judeţe prin care trece Transalpina. La această dezbatere va participa şi domnul Victor Ponta”, a declarat Claudiu Teodorescu. Acesta a mai precizat că strategia va ajuta la atragerea turiştilor în Gorj. “Încercăm să atragem câţi mai mulţi turişti şi să-i transferăm la Baia de Fier, Polovragi şi Hobiţa. În acest sens, am montat indicatoare care să identifice Transalpina la Polovragi, Baia de Fier, Bengeşti-Ciocadia şi Novaci. După ce vizitează Transalpina, turiştii sunt îndrumaţi către alte obiective din Gorj: Peştera Muierilor, Peştera Polovragi, Casa Memorială “Constantin Brâncuşi” etc.”, a spus Claudiu Teodorescu.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: