Victorie superbă cu Timişoara !

Ce frumoasă e victoria, mai ales când vine după un meci super echilibrat. Energia Rovinari şi-a făcut fericiţi fanii după succesul cu BC Timişoara venit după o repriză de prelungiri, scor 90 la 89 (pe sferturi 20-19, 21-16, 13-17, 21-23, 15-14). Darby a fost fenomenal contra bănăţenilor. Cu 2 secunde înaintea sfârşitului prelungirilor a luat o acţiune pe cont propriu şi a înscris coşul care a adus delirul în tribune. Darby a avut cifre fantastice. 37 de puncte marcate şi 12 recuperări, un double double de senzaţie! Nikolic a marcat şi el 14 puncte, Atanackovic 11 iar Lăpuşte 10. Pentru oamenii lui Nikolic e a treia victorie din tot atâtea etape. „A fost o victorie a echipei. Chiar dacă am înscris eu 37 de puncte, îmi reproșez că am ratat prea multe libere și am avut unele acțiuni mai puțin inspirate. Este o victorie importantă, Timișoara este o echipă bună și noi am arătat că putem juca la un nivel ridicat chiar și împotriva echipelor bune”, a declarat omul meciului, Darby, completat de antrenorul său, Nikolic: „Lumea a venit la sală, ne-a ascultat apelul și am avut avantajul galeriei și le mulțumim pentru asta. Am bătut o echipă foarte bună, care are minim nouă jucători foarte buni. Dacă pierdeam era puțin nedrept pentru că 37-38 de minute am avut avantaj de 4-6 puncte. Ultima aruncare a lui Darby este răsplata pentru munca colectivă pe care am depus-o.”

Meci handbal, sâmbătă ora 13: U Cluj (locul 12) – Energia Pandurii (locul 9)

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: