Viitorul campionat va prinde Târgu Jiu tot fără stadion

Autorităţile bat pasul pe loc în ceea ce priveşte finalizarea stadionului din Târgu Jiu. Ar mai fi nevoie de două milioane de euro, primăria sperând ca guvernul să aprobe finanţarea în martie. Aproape că a trecut şi aprilie, iar finanţarea este blocată între tot felul de comisii. Stadionul ar fi trebuit dat în folosinţă acum un an, dar acum nu se mai încumetă nimeni să avanseze termene de finalizare.

Peste 20 de milioane de euro au fost investite în extinderea şi modernizarea stadionului din Târgu Jiu. Când părea să fie gata, am aflat cu toţii că în suma respectivă nu a fost prinsă conectarea la utilităţi şi nici amenajarea exterioară, pentru care ar mai fi nevoie de alte milioane de euro.

Politicienii spun că au promisiunea guvernului pentru finanţare. Mai mult, premierul Dăncilă le-a spus gorjenilor la congresul PSD să pregătească şampania, că vine să taie panglica la stadion. De atunci au trecut câteva săptămâni şi nu s-a făcut niciun pas.

Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a spus că proiectul este la comisii. „Deocamdată nu avem o veste care să ne trimită într-o perioadă de timp, ci doar că proiectul este pregătit la Compania Naţională de Investiţii pentru a fi introdus în comisia tehnico-economică la Ministerul Dezvoltării Regionale, aşa cum sunt paşii pentru finanţare. Va urma o altă comisie interministerială, în care va fi ultima discuţie cu privire la finanţarea de care avem nevoie pentru finalizarea lucrărilor”, a spus Aurel Popescu.

Viceprimarul mai spune că din punct de vedere al Primăriei Târgu Jiu s-a făcut tot ce era de făcut, nu mai rămâne decât ca guvernul să dea diferenţa de două milioane de euro.

Vizualizări: 683

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: