Vîlceanu: PSD vrea să pună mâna integral pe Aparegio. Aurel Popescu este „il capo”

Acuzaţii grave aduse de preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, celor care au în mână soarta principalului furnizor de apă din Gorj, Aparegio SA. Liberalul şef a declarat joi că la Aparegio se încearcă impunerea unui Consiliu de Administraţie care ar urma să demită sau să înlăture câţiva directori importanţi, cum este Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, sau Tiberiu Albu, de la Aparegio. Ceea ce este mai puţin înţeles este interesul liberalului Dan Vîlceanu în a lua apărarea unor directori promovaţi de fostul primar Florin Cârciumaru.

„La Aparegio se termină mandatul administratorilor şi a început procedura de selecţie a unui nou Consiliu de Administraţie prin ordonanţa 109”, a spus preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu care susţine că are „informaţii precise” că în acest nou CA au fost introduşi oamenii fiecăruia din PSD. „Aurel Popescu s-a dus acolo la ADIA şi l-a propus pe Câlniceanu, cel cu care are firme. Ceea ce este şi mai grav este faptul că domnul Câlniceanu nu poate să facă parte din CA-ul Aparegio pentru că a avut contracte cu Aparegio”, a declarat şeful PNL Gorj.

Acest nou consiliu de administraţie propus de ADIA până la procedurile legale de selecţie a unor noi membri ar urma să înlăture din forul decizional al Aparegio câţiva membri-cheie. „La Aparegio se pregăteşte un asalt, pentru că ei vor să pună mână integral pe această societate. Se urmăreşte scoaterea din CA-ul Aparegio a unor membrii, printre care şi Marius Ionescu, directorul tehnic de la primărie, demiterea unor directori cum ar fi domnul Vlădoescu, directorul tehnic sau doamna Orzan, directoarea economică, din câte am înţeles i-au pus gând rău şi lui Tiberiu Albu. Aurel Popescu este «il capo» în această operaţiune”, a spus Dan Vîlceanu, şeful PNL Gorj, care a adăugat că va monitoriza îndeaproape formarea noului consiliu de administraţie al Aparegio.

Contactat telefonic pentru a comenta aceste aspecte, directorul executiv al ADIA Gorj, Mihai Gherghe, a pasat problema în curtea preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu.

Vizualizări: 837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: