Vlaicu anunţă disponibilizări şi la baschet

Liniştea aparentă de la echipa de baschet a fost tulburată după ultimul meci al Energiei Rovinari de anunţul unor iminente disponibilizări în lot. Preşedintele secţiei de baschet a clubului gorjean, Marius Vlaicu, le-a dat o veste bună şi una rea jucătorilor, cea de-a doua fiind valabilă însă doar pentru o parte din ei. Oficialul a dezvăluit faptul că jucătorii pot sta liniştiţi pentru că nu li se vor reduce contractele, dar unii dintre ei vor pleca din iarnă. Nici antrenorul Slobodan nu va fi prea liniştit în vacanţa de iarnă pentru că a primit un fel de avertisment din partea conducerii.

Cele patru eşecuri consecutive ale baschetbaliştilor şi jocul mai slab arătat în ultima perioadă nu au fost trecute cu vederea de conducere. „O să am o primă discuţie cu antrenorul Slobodan Nikolic, despre viziunea mea în privinţa returului, despre transferurile pe care nu doresc să le fac şi vom vedea dacă vom cădea de acord şi ce gândeşte antrenorul nostru”, a spus Marius Vlaicu care recunoaşte că ar putea apărea şi divergenţe: „S-ar putea ca viziunea mea despre atingerea obiectivului echipei şi intrarea în play-off să fie diferită faţă de cea a antrenorului Nikolic, dar despre acest lucru o să vorbim la momentul oportun”.

Vlaicu a precizat că şi antrenorul Nikolic dar şi el ca preşedinte, au în egală măsură şi responsabilităţi faţă de conducere şi suporteri. „Amândoi avem responsabilităţi. În cazul în care nu avem aceiaşi viziune despre retur cineva trebuie să îşi asume responsabilitatea dacă nu vom obţine victorii. Cu un anumit risc după primele trei etape”, a spus Vlaicu lăsând să se înţeleagă că antrenorul Nikolic nu are voie să piardă în primele trei etape.

Obiectivul echipei va rămâne în retur calificarea în play-off, iar pentru a-l îndeplini Energia are nevoie de o victorie în meciul din prima etapă a returului. Până atunci însă echipa mai are un hop de trecut la Timişoara unde Vlaicu cere de asemenea o victorie: „Dacă vrem în play-off, atunci trebuie să câştigăm la Otopeni, în prima etapă a returului. Avem nevoie de 15 victorii pentru a accede în play-off. Dacă nu câştigăm meciul de la Timişoara, partida cu Otopeniul devine extrem de importantă. La Timişoara este foarte greu şi mergem să dăm totul pentru victorie”. Energia joacă în week-end ultimul meci al turului,  cu BC Timişoara, în deplasare, şi speră să obţină o victorie prin care să cumuleze opt victorii în acest tur.

„Personal îmi place antrenorul Nikolic şi modul cum pregăteşte echipa, dar trebuie să avem şi eficienţă, să ne concentrăm şi să nu mai avem sincope în timpul partidelor”.

Marius Vlaicu

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: