Vranjes, mină de aur pentru panduri !

Nici n-a dat bine două goluri ca e şi dorit de Gigi Becali la Steaua. Eroul pandurilor din meciul cu Braşov, Stojan Vranjes l-a impresionat pe Gigi cu execuţiile sale. Patronul din Ghencea e hotărât să-i facă o super oferta lui Condescu pentru bosniacul cumpărat de Pandurii cu 300 de mii de euro în urmă cu un sezon şi jumătate.

Bosniacul Stojan Vranjes e omul momentului în liga întâi. Golurile sale de senzaţie din meciul cu FC Braşov l-ar putea propulsa direct la Steaua. Şi asta după ce Gigi a urmărit meciul la televizor şi a rămas impresionat de tupeul lui Vranjes.

Gigi trebuie să bage mâna adânc în buzunar

Pandurii spun că nu vor să-i dea drumul noului „diamant” dar sunt dispuşi să negocieze dacă e vorba de o sumă foarte mare. Tradus pentru Gigi, asta înseamnă că patronul din Ghencea trebuie să bage adânc mâna în buzunar dacă îl vrea pe jucătorul de care s-a „îndrăgostit”. După ce a dat 650 de mii de euro pentru Gabi Matei de la Târgu Jiu, latifundiarul trebuie să plătească o sumă asemănătoare pentru a pune mâna şi pe bosniac. „Parcă a pus mingea cu mîna în poartă, a dat şi cu stîngul şi cu dreptul, chiar e fotbalist adevărat ăsta! E posibil să îl luăm pe Vranjes, dar o să negociez cu Condescu. A zis că orice jucător de la Lignitul Oltenia este de vânzare. Dacă ne înţelegem bine, dacă nu, iar bine”, a spus ieri nonşalant Becali pentru mediafax.ro.

A crezut că e o glumă !

Bosniacul de 26 de ani nu a luat în serios iniţial anunţul că Becali l-a pus pe lista de achiziţii. N-are spune totuşi „nu” Stelei. „Pentru mine fiecare gol care-l dau e un eurogol. Nu a fost nici unul mai special. Important e să dau gol şi echipa să câştige. Pe cine am impresionat, cine e Becali, de la Steaua? Nu ştiu care e preţul meu, când ajunge o ofertă o să vorbim, nu vreau să vorbesc despre aşa ceva acum pentru că eu cred că e o glumă, nu mă vrea pe mine la Steaua. Dar am telefonul deschis pentru domnul Becali. Mi-aş dori să joc la Steaua dacă nu e o glumă. Cine nu ar dori să plece la Steaua, e cel mai mare club din România”, a spus un pic surprins bosniacul la finele partidei câştigate cu Braşov.

Pandurii l-ar putea pierde gratis ?

Deşi speră să obţină peste jumătate de milion de euro pe bosniac, Pandurii ar putea rămâne cu buza umflată. Asta dacă e să ne luăm după spusele impresarului sârb al lui Vranjes. „Vranjes are trei oferte clare. Una este de la FC Krasnodar, celelalte două sunt de la echipe mari din Bucureşti. Probabil că a fost ultimul meci al lui la Pandurii. Vrem să depunem memoriu să devină jucător liber de contract, deoarece există o neregulă în contractul cu Pandurii”, a spus Zvonko Milojkovic pentru Prosport. „Vranjes nu pleacă niciunde fără acordul clubului. Vreau să lămurim ceva. Toţi impresarii, cu excepţia fraţilor Becali, sunt cancerul fotbalului românesc şi european. Firma fraţilor Becali e o firmă foarte serioasă, poate chiar cea mai serioasă din lume. Nu e nicio neregulă în contractul lui Vranjes”, a contrat vicele Temelescu. Pandurii au făcut nenumărate afaceri în trecut cu Milojkovic, aducând la Târgu Jiu jucători ca Vranjkovic, Martinovic, Raskovic sau Maksumic.

"Dacă mă întrebaţi acum un an, nu vă puteam spune aproape nimic despre Vranjes, pentru că era pe undeva prin tribune”

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

300 de mii de euro au plătit Pandurii în ianuarie 2010 lui Borac Banja Luka pentru Stojan Vranjes iar cota fotbalistului a rămas nemodificată pe transfermarkt.de

8 goluri a marcat Vranjes (26 ani) pentru Pandurii în 31 de meciuri

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: