Zăpada e bună. Pentru ei...

Zăpada pe (auto)străzi e bună. Pentru că zăpada aduce bani. Zăpada stimulează economia. Zăpada vinde celebrele “șenilate”, vinde sare, vinde mașini mari, vinde baxuri întregi de pliculețe de ceai, vinde chiar și nisip. În plus, dă oamenilor de muncă. Când e zăpadă, muncesc muncitorii, muncesc doctorii, muncește presa, muncesc meteorologii, se prefac că muncesc politicienii și se îmbogățesc bogații. Snow is fucking gold! De ce am pune niște perdele ca să nu vină zăpada pe drum? De ce am cumpăra niște tehnologii mai noi decât cele de secol XIX pe care le folosim și accesibile oricui? Ca să nu mai fie zăpadă? Dar ce, suntem nebuni? E drept, zăpada omoară oameni. Dar hei, și mâncarea omoară oameni, ca să nu mai spunem de viață, altfel un dar de la Dumnezeu, dar care îi omoară într-un înfiorător procent de 100%. Dacă ceva îi bucură pe copii, căței și afaceriști agreați de stat, atunci e OK. Taci, tataie, mori acolo! Taci, gravido, poți să naști și în mașină, că înainte să existe moașe și mașini nășteai în țărână. Zăpada e bună.

Câinii pe străzi sunt buni. Pentru că maidanezii aduc bani. Nu ONG-urilor care chiar îi vor luați de acolo, că alea funcționează pe bani privați și atent monitorizați, vai mama lor de hoți wannabe. Maidanezii aduc bani de stat. Maidanezii dau de muncă la hingherii care se prefac că prind, la autoritățile care se prefac că-i castrează, că-i incinerează, că-i omoară, că-i elimină. Nu se întâmplă asta nu pentru că autoritățile sunt iubitoare de animale, ci pentru că sunt iubitoare de bani. Sunt publici, dă-i dracului, nu le simte nimeni lipsa. Că doar nici Becali n-a dat în cap la oameni și n-a furat din buzunarele la creștini, nu, mamaie? Dacă maidanezii produc mai mult decât mușcă, atunci e OK. Cuțu-cuțu, fă-te-ncoa, ia de mănâncă niște copii și mai fă-ne de niște bani! Câinii sunt buni.

Proștii pe străzi sunt buni. Pentru că proștii aduc bani. Mai întâi voturi și apoi, pe termen lung sau chiar mediu, bani. De ce să-i educăm? De ce să le spunem că se poate și altfel? De ce să plătim profesorii mai bine decât femeile de serviciu? Ca să-i deșteptăm? Doamne fer’! O să-și dea seama fraierii că n-au ieșit vreodată din comunism, hehe. Doar că acum l-am reinventat, comunismul aduce bani capitaliștilor. Și fiți atenți aici, creativitate: nici pe doctori nu trebuie să-i plătim ca să-i ținem pe proști în viață. Și știți de ce? Pentru că la noi votează și morții, uraaa! Proștii sunt buni, fie vii, fie beți, fie morți.

Cu cât mai multe probleme, cu atât mai multe false soluții pe foarte mulți bani. De ce le-am rezolva, dacă merge și așa? Mulțumesc, România! Mă duc în spatele blocului să scriu prima strofă din ”Deșteaptă-te române” cu urină, în zăpadă. Dacă voi face asta, zăpada se va topi și voi putea să-mi scot mașina din parcare. Nu pentru că imnul nostru are proprietăți magice, ci pentru că urina topește zăpada. Da, atât de ușor este, domnilor șmecheri. Dacă v-ați pișa și voi pe zăpadă în loc să vă pișați pe noi, nu ne-am mai ține la țară, de tare ce-ar lua-o din loc; ca pe roate ambalate pe uscat ne-ar merge. Dar cine ar mai face părăndărături cu firmele care vând șenilate? Las’ să fie rău, că-i mai bine așa.

Vizualizări: 242

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: