Zeci de mineri și energeticieni în greva foamei

Circa 40 de mineri și energeticieni afiliați la Sindicatul Mine Energie Oltenia au intrat marți în greva foamei, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Protestul a fost declanșat ca urmare a faptului că luni, la comisia mixtă, sindicatul nu a primit răspunsuri satisfăcătoare la cele două solicitări ale sale. Este vorba de majorarea salariilor de la 1 decembrie și de formarea unui fond de premiere din economia la fondul de salarii, prin care să fie eliminate anumite discrepanțe salariale înainte de negocierea noului CCM din primăvară.

Președintele SMEO, Gabriel Căldărușe, a spus că administrația nu a avut răspunsuri la cererile lor, pentru că președintele Directoratului, Sorin Boza, nu a fost prezent. "Comisia începea la ora 14, iar la fără un sfert a plecat din unitate cu alte treburi", a spus Căldărușe.

Salariații aflați în greva foamei au spus că discrepanțele salariale sunt de ani buni, în sensul că un lăcătuș de la o carieră are salariul mult mai mic decât un lăcătuș de la altă carieră, deși face aceeași muncă. Discrepanțele vin din faptul că salariații provin din societăți diferite - SNLO și complexurile energetice Turceni, Rovinari, Craiova - care au fuzionat în 2012 în actualul Complex Energetic Oltenia.

Galerie foto


Vizualizări: 5,689

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: