Zidurile AJF Gorj, transformate în toaletă publică

Situaţia penibilă creată după debutul campionatelor judeţene de fotbal la copii şi juniori pe terenul sintetic din Complexul Sportiv Municipal continuă. Săptămânal au loc mai mult de zece jocuri pe acest teren, dar nimeni nu ia măsuri pentru a crea condiţii minime pentru copii şi părinţii acestora, care sunt nevoiţi să apeleze la gardurile şi zidurile construcţiilor din jur pentru a merge la toaletă.

Terenul sintetic amenajat de Pandurii Târgu Jiu în urmă cu patru ani se dovedeşte mai mult decât util acum, când peste 20 de echipe de copii şi juniori joacă pe acest teren meciurile oficiale şi se şi antrenează tot acolo. Şi, cum majoritatea dintre aceste echipe joacă tot pe acelaşi teren, şi când sunt gazde, şi când sunt oaspeţi, numărul de jocuri disputat pe teren e foarte mare.

Primăria Târgu Jiu, care administrază terenul, susţinând că îi aparţine, deşi a fost amenajat cu materialele şi pe banii clubului Pandurii, nu creează nici un fel de condiţii pentru participanţii la competiţii, sportivi şi spectatori. De altfel primăria nu are desemnat în weekend nici un reprezentant care să pregătească terenul (montat fanioane şi plase de porţi), pentru că de vestiare nu poate fi vorba, nu are nici măcar personal de serviciu care să asigure curăţenia, mormane de gunoi stând pe marginea terenului de vineri până luni când lucrează din nou angajaţii primăriei.


Trecând peste aspectul legat de vestiarele inexistente, pe care „Pandurul” l-a semnalat deja, dar nu s-a dispus nici o măsură, condiţiile pentru spectatorii care asistă la jocuri sunt inumane. Nu există nici o toaletă publică la terenul sintetic şi părinţii copiilor sau spectatorii care se perindă prin tribune cu sutele, poate chiar peste o mie în cele trei zile, vineri, sâmbătă şi duminică, la toate aceste meciuri, apelează, în caz de necesitate urgentă, la gardurile din spatele tribunelor sau pereţii din spatele AJF Gorj, clădire alăturată terenului sintetic.

Duminică, atunci când au avut loc ultimele jocuri pe terenul sintetic, puteau fi surprinse zeci de astfel de instantanee cu persoane în căutarea unei toalete, persoane care au utilizat pereţii AJF Gorj în lipsă de o toaletă ecologică, aşa cum exista atunci când Pandurii a evoluat pe acest teren.

Este indecent să fie publicate astfel de fotografii, dar nici să să ajungă la o astfel de situaţie nu este deloc decent şi nici regulamentar. Nici pentru cetăţenii care locuiesc vizavi de clădirea AJF peisajul de weekend nu este unul de admirat, mai ales că unii au şi copii mici, şi nici pentru pietonii de pe stradă.

O parte din vină pentru situaţia în care s-a ajuns aparţine chiar AJF Gorj, instituţia care a omologat acest teren pentru meciurile de copii şi nu a verificat dacă există o toaletă amplasată pentru spectatori şi jucători.

Sigur că tot reprezentanţii de la omologare ai AJF ar fi trebuit să ştie că juniorii nu au decât un vestiar unde să se schimbe pentru jocuri, cel al clubului Pandurii din clădirea centrului de juniori, club care nu este obligat să-l pună la dispoziţie tuturor echipelor participante, şi sunt cam 23 de echipe la toate grupele de vârstă.

O altă parte din vină este a FRF, care, de asemenea, a omologat acest teren pentru echipe care joacă în campionatele de republicani fără a verifica dacă aceştia au vestiare, ajungându-se la situaţia de acum în care juniorii se schimbă în ploaie pentru a se pregăti de meciuri.

Dar cea mai mare vină pentru lipsa vestiarelor de la terenul sintetic şi pentru lipsa unei toalete publice pentru spectatori aparţine Primăriei Târgu Jiu, cea care închiriază terenul celor peste 20 de echipe care dispută jocuri oficiale pe acest teren sintetic şi nu le oferă vestiare şi condiţii umane de a asista la jocuri. Se presupune că închirierea acestui teren se referă la un teren dotat cu vestiare, aşa cum se face la terenul de joc de pe Stadionul Municipal, care se închiriază cu tot cu vestiare.

O mică parte din vină aparţine şi cluburilor organizatoare, indiferent cum se numesc ele. Pandurii, ACS Viitorul Târgu Jiu, LPS Târgu Jiu, Luceafărul Târgu Jiu sau Primavera Târgu Jiu, pentru că nu solicită Primăriei Târgu Jiu să le ofere şi condiţii atunci când le cere bani pentru că închiriază terenul, şi chiar şi cluburile vizitatoare cum sunt Atomic Lions Târgu Jiu, Kinder ML Târgu Jiu sau Pro Junior Târgu Jiu, ori echipele care vin de la Motru, Rovinari, Turceni sau Cărbuneşti au o mică vină pentru că nu reclamă aceste condiţii inumane pentru suporterii lor.

Singurii care pot fi lăudaţi în acest caz sunt cei de la Pandurii, care, aşa săraci cum sunt de când se află în insolvenţă, primesc toţi arbitrii să se echipeze de joc în clădirea Centrului de Juniori şi primesc şi câte o echipă să se echipeze în vestiarul juniorilor clubului, o alta rămânând să se echipeze pe unde se poate, pe garduri sau pe bănci, care bănci de rezerve aparţin tot clubului Pandurii.

Toate acestea în timp ce Primăria Târgu Jiu, cea care este obligată să asigure şi vestire pentru teren, ţine închise vestiarele noului stadion în care ar putea primi măcar juniorii republicani, la meciurile cărora FRF trimite arbitri şi observatori din întreaga ţară, persoane care pleacă cu o impresie extrem de proastă despre condiţiile de la Târgu Jiu. Şi ţine închise şi vestiarele de la Sala Sporturilor, unde sunt foarte rar competiţii în weekend, maxim un meci sau două pe săptămână.

Vizualizări: 1,399

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: