Ţucudean e încă pandur! În acte!

George Țucudean e singurul jucător din lotul de anul trecut al Pandurilor care nu poate părăsi echipa chiar dacă și-ar dori acest lucru. Până acum el nu s-a prezentat la lot invocând probleme medicale, însă administratorul special al clubului, Marin Golea, a vorbit despre o clauză de un sfert de milion de euro care ar trebui achitată de orice club care îl dorește pe Țucudean sub culorile sale. Fără plata acestor bani jucătorul nu poate să plece niciunde, susține Golea. „Țucudean e jucătorul nostru, e în Arad, are lombosciatică, are scutire medicală. Se zvonește că e în cantonament cu Universitatea, dar nu e adevărat. Țucudean e jucătorul nostru. Până pe 20 îi intră 20.000 de euro pe cedare de creanțe. Eu mai am să îi dau 2000 de euro, că acesta e salariul lui. Nu poate să plece decât dacă cineva plătește 250.000 de euro. Eu dacă îi dau drumul sunt bun de plată. Și reprezentantul fotbaliștilor la masa creditorilor, dl Stanca, a zis că sub nicio formă să nu îi dăm drumul lui Țucudean, pentru că vă dați seama ce înseamnă 250.000 de euro încasați prin plecarea lui? Sunt 10 miliarde cu care putem plăti ultimele salarii la zi”, a declarat administratorul special de la Pandurii.

Vizualizări: 831

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: