Prima lui Cristea, discutată săptămâna aceasta

Fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, va afla cel mai devreme de abia la sfârşitul săptămânii în curs dacă va primi sau nu prima de un miliard şi jumătate de lei vechi. Consiliul de Administraţie al unităţii ar trebui să se întrunească şi să ia atunci în discuţie aprobarea indicatorilor pe care Cristea ar fi trebuit să îi realizeze pe parcursul anului trecut ca fost director general.  Conform contractului de management pe care acesta l-a avut încheiat cu Ministerul Economiei, realizarea indicatorilor este recompensată cu plata a maxim 12 salarii lunare, Cristea mai beneficiind şi anul trecut de o astfel de primă. Consiliul de Administraţie al CE Turceni s-a întrunit vineri într-o şedinţă, dar printre subiectele de pe ordinea de zi nu a figurat şi discutarea aprobării indicatorilor de performanţă realizaţi sau nu de Cristea anul trecut.
 Fostul director general ar urma să încaseze prima de circa un miliard şi jumătate de lei în condiţiile în care Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată într-un proces în care este acuzat de achiziţionarea ilegală a unui utilaj folosit în minerit.
 


Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: