Absolvenţii în căutarea unei slujbe, dezamăgiţi de cerinţele angajatorilor

Sute de absolvenţi s-au îngrămădit vineri, la Bursa Locurilor de Muncă, pentru a-şi depune CV-urile însă mulţi dintre ei au plecat dezamăgiţi pentru că li s-a cerut experienţă. Doar două persoane s-au angajat pe loc iar peste o sută urmează să susţină un interviu.

Angajatorii gorjeni au avut pretenţia ca participanţii la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi, organizată vineri 25 septembrie, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, să aibă experienţă.

„Avem 25 de locuri de muncă disponibile în domeniul construcţiilor civile, două locuri sunt de ingineri constructori civilişti. Pentru a fi angajaţi, cei interesaţi trebuie să aibă o experienţă de cel puţin trei ani in domeniul construcţiilor", a declarat Ion Cruceru, angajator.

"Ştim că e Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi, e posibil să angajăm şi fără experienţă dar în principal ne orientăm spre cei care au mai lucrat, avem nevoie de 12 tâmplari", a spus Gabriela Şerbu, angajator.

„Majoritatea cer experienţă“

Spre bucuria tinerilor, au fost şi angajatori care au conştientizat faptul că prezintă oferta unor tineri abia ieşiţi de pe băncile şcolii. Astfel, din cei 450 de participanţi doi au fost angajaţi şi 145 selectaţi în vederea angajării iar restul  vor mai avea de aşteptat până la organizarea altei acţiuni de acest gen pentru a-şi găsi un job.

 "Majoritatea angajatorilor cer experienţă. Am terminat facultatea de Ştiinţe Economice cu media opt, am încercat să mă angajez dar nu am găsit nimic unde să nu fie nevoie de experienţă. Am crezut că astăzi, ştiind că e Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi, să nu mai aud cuvântul "experienţă" dar m-am înşelat" spunea Grigore Pârlea.

"Am depus mai multe CV-uri dar nu ştiu dacă voi fi sunată pentru că majoritatea vor experienţă", spune Maria, absolventă.

Printre cei care se aflau în căutarea unei slujbe s-a aflat şi un bărbat în vârstă de 43 de ani. „Am lucrat din '85 în port la Severin ca  electrician şi mecanic, anul acesta s-au făcut reduceri de personal şi am fost dat afară. Am 43 de ani şi anul acesta am obţinut diploma de absolvent de studii superioare, am terminat Facultatea" Transporturi Fluviale şi Maritime" Craiova. Am depus CV-uri la firmele unde am văzut că se caută electrician şi mecanic deşi am experienţă îmi e teamă că nu voi fi angajat“, a spus Cristian Croicu.

300 de locuri de muncă, 1300 de şomeri

Cei 32 de angajatori prezenţi la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi au oferit peste 300 de locuri de muncă, un număr extrem de mic comparativ cu numărul de absolvenţi care nu au serviciu care trece de 1000. „Majoritatea locurilor de muncă ce au fost comunicate de către angajatori sunt în domeniul construcţiilor respectiv zidari, tâmplari, dulgheri dar şi în domeniul serviciilor, se caută barmani, ospătari, bucătari, coafor, cosmetician, maseur", a precizat Ana Maria Niculescu, purtător de cuvânt AJOFM Gorj.

Statul  sprijină financiar angajatorii care încadrează în muncă un absolvent, oferă lunar 600 de lei pentru un absolvent de studii medii şi 750 de lei pentru un absolvent de studii superioare.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: