Accident cu trei victime. Şoferul, băut!

Poliţiştii din Stoina au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat de 32 ani, din comuna Dănciuleşti, cu privire la faptul că pe raza localităţii Dănciuleşti, a avut loc un accident rutier în urma căruia au rezultat victime. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că P.D., de 38 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 605A Dănciuleşti, din direcţia Craiova în direcţia Stejari, din cauza neatenţiei şi a oboselii la volan a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit carosabilul în partea dreaptă a sensului de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului a rezultat rănirea  conducătorului auto şi a doi pasageri în autoturism. Cei trei ocupanţi ai autoturismului au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţa Craiova, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i, de asemenea, recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii au constituit pe numele acestuia dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (M.M.)

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: