Afă care bugetari sunt primii disponibilizaţi

54.000 persoane vor fi concediate din administraţia locală, iar restul din ministerele Administraţiei, Muncii, Educaţiei şi Agriculturii, potrivit deciziilor luate ieri într-o şedinţă de guvern care a durat mai bine de 9 ore.

"În urma calculelor făcute, la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, numărul de posturi peste normative este de 53.432, din care număr de posturi peste normativul de bază, deci personal de disponibilizat pentru respectarea normativului -38.666, număr de posturi peste normativ evidenţa persoanelor -4.070, număr de posturi peste normativ la poliţia comunitară -10.696", a spus vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor.

El a arătat că normativele pentru serviciile locale au fost calculate în funcţie de segmentul de populaţie din unităţile administrativ teritoriale.

"S-a stabilit un normativ de personal pentru poliţiile comunitare, viitoarele poliţii locale: comunele, oraşele, municipiile, sectoarele vor avea un post de poliţie locală la 1.000 de locuitori. Judeţele, municipiile şi municipiul Bucureşti - un post la 5.000 de locuitori, iar la populaţia sub 3.500 de locuitori - maxim trei posturi. Normativul de personal pentru serviciile de evidenţa persoanelor este de un post la 6.500 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, un post la 5.000 de locuitori pentru sectoarele Bucureştiului şi un post la 15.000 de locuitori pentru judeţe şi municipiul Bucureşti", a spus ministrul de resort.

Guvernul a acceptat însă varianta să poate fi aprobată majorarea normativului de bază pentru unităţile administrativ-teritoriale care derulează programe de finanţare. Astfel, dacă unităţile administrative derulează programe în valoare de până la 50.000 de euro, pot să aibă un număr de două posturi în plus până la finalizarea programului. Excepţia va fi accepată şi în cazul celorlalte programe, respectiv trei posturi în plus pentru programe cu valori cuprinse între 50.000 şi 500.000 euro, cinci posturi pentru program de 500.000-3 milioane de euro, opt posturi pentru program de 3-10 milioane de euro şi zece posturi suplimentare pentru program de peste 100 milioane euro.

Toate aceste decizii, introduse prin ordonanţă de urgenţă, vor începe să fie aplicate în termen de trei zile de la publicarea actului în Monitor, iar noile organigrame ale structurilor locale vor fi definitivate într-un interval de 40 zile.

În administraţia publică locală, la 31 noiembrie 2009, numărul personalului salarial din bugetele locale era de 701.498 de persoane. Dintre acestea, 81.508 lucrau în autorităţile publice, 8.035 în alte servicii publice, 25.477 în poliţii comunitare, 329.106 în educaţie, 32.556 în cultură, 163.468 în asistenţă socială şi 31.824 în dezvoltare publică.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: