Am intrat în lumea bună!

Aprobarea în CSAT a participării României la Scutul antirachetă american a stârnit un val de vorbe şi nedumeriri din partea cui nici nu te aştepţi.Ce consecinţe are pentru România şi pentru securitatea globală găzduirea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice- După ce fostul sistem de apărare antirachetă, care acoperea Cehia şi Polonia a fost anulat, România este acum invitată să participe la varianta nouă. În ce constă ea- Nu sunt lasere, nu sunt sateliţi, nu sunt câmpuri de forţă. Sistemul antirachetă înseamnă doar alte rachete, ceva mai mari decât clasicele proiectile antiaeriene. Funcţionează după acelaşi principiu: în momentul în care radarul detectează ţinta, racheta interceptoare este lansată şi ghidată să distrugă ţinta. De data asta, nu prin explozie ci doar prin impact fizic. Faţă de o rachetă sol-aer obişnuită, mai sunt şi alte diferenţe, racheta antibalistică SM-3 este mai scumpă (aproape 10 milioane de dolari pentru un singur proiectil), are rază de acţiune de 500 de kilometri şi viteză maximă de aproape 10.000 km/oră, adică de nouă ori viteza sunetului. Sistemele antirachetă de acum (nu fantezia din “Războiul stelelor” al lui Reagan) nu sunt gândite ca o contrapondere la ameninţarea unui război nuclear. Ele pot distruge o mare parte din ameninţare, însă chiar şi 10% dintre rachetele intercontinentale ale Rusiei şi ale SUA pot stinge lumina definitiv dacă reuşesc să îşi atingă ţintele. Totuşi, sistemele de interceptare pot contracara eficient ameninţările mici şi mijlocii de talia Iranului sau a Coreei de Nord. Zona continentală a SUA este oricum ferită geografic de aceste ameninţări. Pentru o mare parte dintre celelalte zone de interes expuse există protecţie navală (în fapt, racheta SM-3 a fost iniţial proiectată pentru sistemul naval AEGIS). Însă zona est-europeană se află exact la limita razei de acţiune a rachetelor balistice iraniene. Sperăm ca Iranul să fie o naţiune suficient de înţeleaptă încât să ştie că nu e cazul să ajungă să folosească arme de distrugere în masă. Importantă pentru Iran nu este nici măcar deţinerea de arme nucleare şi de rachete care să le transporte la ţintă. Contează doar capacitatea tehnologică de-a le construi în scurt timp. Asta ar menţine, pe plan intern, aura de putere a regimului islamic. La fel cum important pentru NATO este să poată transmite mesajul că alianţa este invulnerabilă la vreun atac. Ce contează pentru România acest sistem american- Participarea la desfăşurările tactice ale NATO şi SUA o face membru de fapt al Alianţei, adică încă un pas în plus după aderarea din 2004. Nu conflictul, ci liniştea este miza scutului antirachetă. Se repetă practic, la scară mai mică, jocul cu sumă nulă din timpul războiului rece. După anunţul făcut de preşedintele României privind participarea ţării noastre la scutul antirachetă american, preşedintele rus Dimitri Medvedev a anunţat şi el aprobarea noii doctrine militare a Rusiei. Conform acesteia, una dintre ameninţările externe este "crearea şi instalarea de sisteme antirachetă care subminează stabilitatea globala". Şeful statului a adus, vineri, la cunoştinţa membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate al Rusiei că a aprobat două documente: Doctrina militară şi "Principiile politicii de stat în domeniul descurajării nucleare până în 2020. Conform oficialilor ruşi, modificările făcute în noua Doctrină au fost necesare datorită realelor ameninţări cu care se confruntă Rusia. Să nu ne iluzionăm că americanii instalează scuturi antirachetă, în coasta Rusiei, fără să o fi anunţat sau fără să fi negociat cu aceasta. Dealtfel reacţia părţii ruse, de după anunţul nostru de participare la scut a fost destul de nuanţată mai ales că scutul lui Bush ce presupunea implicarea Cehiei şi Poloniei nu e totuna cu scutul Obama! Oricum participarea noastră, chiar dacă se va rezuma la a găzdui ce e de găzduit, înseamnă mult în ochii lumii obişnuită să ne perceapă ca pe ceva de la marginea Europei!

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: