AMP Gorj, aproape să piardă maşinile din dotare

Ministerul Mediului a cerut în urmă cu câteva zile Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj să predea maşinile din dotare şi să le transfere Gărzii de Mediu. Decizia s-a luat ca urmare a efectelor proiectului descentralizării care prevede ca unitatea să fie subordonată Consiliului Judeţean. Directorul APM Gorj, Nicolae Giorgi, spune însă că ministerul de resort a revenit asupra deciziei şi le va lăsa în continuare cele patru maşini de dotare.

Conform unei circulare emise în urmă cu câteva zile de Ministerul Mediului, s-a cerut agenţiilor de mediu teritoriale să transfere maşinile pe care le au în dotare, către Garda de Mediu. Agenţiile teritoriale de mediu urmează să treacă în subordinea consiliilor judeţene de la 1 ianuarie 2014, în timp ce Garda de Mediu rămâne în subordinea ministerului de resort. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care s-a luat o astfel de decizie. Nici nu a intrat bine APM Gorj în posesia noului Duster, achiziţionat prin programul Rabla, că era să-l piardă. “Se punea problema că s-ar fi vrut aşa ceva, dar s-a anulat, s-a renunţat la idee. Am primit un mail de la agenţia naţională. Nici nu vedeam rostul pentru că cei de la Garda de Mediu nu au activităţi suplimentare.  Noi mai avem patru maşini, două Logan, un Megane, şi un Duster. Deocamdată nu se ştie ce va fi, dacă banii se vor duce sau nu tot la buget. Rămâne de văzut”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj. 

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: