Ancheta ITM la CEO, cel târziu săptămâna viitoare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj întârzie să facă verificări în cazul sesizării înainte  de conducerea Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME). Sindicaliştii solicită verificarea modului de reorganizare a CE Oltenia.  Reprezentanţii angajaţilor din minerit spun că deşi în CCM se prevede că liderii trebuie să participe la şedinţele Directoratului şi ale Consiliului de Supraveghere, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Sindicaliştii reclamă faptul că administraţia CE Oltenia face reorganizări trimestrial, iar asta nu poate decât să afecteze performanţa angajatului. Mai mult, liderii FNME mai spun că CE Oltenia încalcă legea deoarece nu informează nici angajatul şi nici sindicatele cu privire la reorganizarea personalului. „Federaţia a făcut sesizarea aceasta în urma multiplelor abuzuri care le-a făcut Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de nerespectare de contract, face reorganizări fără să ne consulte, de faptul că erau obligaţi, pe baza contractului colectiv de muncă,ca la şedinţele comitetului director sau ale consiliilor de supraveghere să fim invitaţi când se discutau problemele care modificau salarii, organigrame, mai bine zis drepturile economice, profesionale şi sociale ale salariaţilor. Niciodată n-am fost invitaţi”, a declarat Dumitru Pârvulescu, vicepreşedintele FNME.  

Sindicaliştii amintesc conducerii CE Oltenia faptul că aceste drepturi sunt reglementate şi de legislaţia UE. „Nu neapărat contractul, dar există şi o  directivă europeană în acest sens, în care se vorbeşte de informarea şi consultarea la nivel de întreprindere. De asemenea, există legea dialogului social, în care se spune clar că sindicatele reprezentative vor fi invitate la şedinţele consiliului de administraţie sau a altor organe asimilate. Organe asimilate la noi, la conducerea dualistă, sunt cele două forme: directoratul şi consiliul de supraveghere”, a precizat Pârvulescu.

ITM Gorj întârzie verificările

Biroul executiv al FNME a făcut o sesizare la ITM în privinţa acestor abuzuri ale conducerii CE Oltenia în data de 8 noiembrie. Nici până acum nu s-a format echipa care să verifice aceste aspecte. Conducerea ITM Gorj dă asigurări că până săptămâna viitoare o echipă de inspectori vor face verificări la complex. „Se va face un control la Complexul Energetic Oltenia. Se va face o verificare, am discutat cu inspectorul şef adjunct şi în perioada următoare vom trimite o echipă de control acolo pentru a verifica cele sesizate de federaţie. Echipa va merge acolo cel târziu săptămâna viitoare”, a declarat George Romanescu, inspectorul general al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Pârvulescu: Mă îndoiesc de ITM 

Sindicaliştii nu cred că sesizarea lor la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va avea vreun efect. „Mă îndoiesc de ITM pentru că s-a mai făcut şi în martie când s-au făcut tăieri la unele categorii de salariaţi şi ITM-ul a zis că se constată neregula CEO, dar trebuie să le rectifice în două luni. Păi în două luni au semnat toţi de frică. Dacă fac genul ăsta de verificări şi de concluzii... Din păcate, salariaţii sunt informaţi mai mult de la apariţiile TV ale domnilor din directorat, decât pe căile legale prin care ar trebui să fie informaţi. Noi însă sperăm că instituţiile statului îşi vor face datoria”, a mai spus Pârvulescu.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: