Angajările de la Minprest, finalizate în această săptămână

Directorul Minprest, Gabriel Giorgi, a declarat că până acum au fost angajate 246 de persoane şi că procedurile vor fi finalizate în această săptămână. Directorul spune că au fost depuse 280 de dosare, deşi sunt disponibile 361 de posturi. Gabriel Giorgi a explicat faptul că ar putea rămâne locuri libere deoarece cine nu-şi depune dosarul până la finalul acestei săptămâni înseamnă că nu este interesat de locul de muncă. „Avem 246 de angajaţi, 280 au depus dosarul din 361. O să mai vină un lot de la Berbeşti. Sunt 30 de locuri alocate pentru Berbeşti şi sunt în jur de 20 de persoane care au întrunit condiţiile pentru accedere pe lista respectivă“.

Dacă vor mai rămâne locuri este posibil să fie angajate persoanele care mai au puţin până la pensie sau până îndeplinesc condiţiile de şomaj. „Dacă nu-l depun până la sfârşitul săptămâni înseamnă că nu şi-l vor depune. Eu zic că o să rămână locuri libere şi în baza locurilor rămase libere e posibil să rezolvăm şi o parte din persoanele care mai au o lună sau două până la pensionare sau până îndeplinesc condiţiile de şomaj“, a declarat directorul. Giorgi a menţionat că nu toţi cei care au fost angajaţi provin de la fostele firme sindicale. (M.B.)

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: