Apostolii apocalipsei financiare anunţă un colaps iminent în Europa pe fondul unei crize a datoriilor suverane pornite de Grecia. Cei care ştiu cum se stăpâneşte lumea şi care trag de sfori prin mai toate statele europene şi ale lumii dau ca sigură prăbuşirea monedei europene o dată cu intrarea în incapacitate de plată a Greciei lucru care se va întâmpla după părerea lor în doar câteva săptămâni. Toate eforturile pe care le face acum UE, de redresare a situaţiei din Grecia, şi-au încetinit ritmul, tocmai pentru că nu se mai poate face mare lucru. Deştepţii lumii spun că o datorie nu se poate rezolva cu datorii şi mai mari, aşa că o cădere este de aşteptat. Dacă lucrurile sunt adevărate, şi din nefericire aşa par, atunci deştepţii ăştia ai lumii, apostolii apocalipsei financiare, de ce au stat cu capul la cutie până în momentul când Grecia, ajunsă buricul pământului, n-a mai putut nici să respire-! Colac peste pupăză, de parcă n-ar fi de ajuns apocalipsa financiară, aceleaşi personaje ne anunţă, mai voalat ce-i drept, că nu scăpăm fără un război orice am face. Omenirea nu se poate reabilita financiar şi economic decât în urma unui război şi nu orice fel de război, nu unul în care  combatanţii se ascund în copaci unde le este de fapt şi locuinţa, ci undeva aproape, în Europa. Ce-i drept, focare mai mult au mai puţin mocnite sunt cam peste tot unde graniţele s-au trasat de puternicii lumii după cel de-al doilea război mondial. Dar să ne imaginăm şi noi un pic ce ar însemna un război în zilele noastre, când este mai puţin probabil că se va folosi armament clasic. Probabil că o bacterie sau un virus ucigaş care să facă prăpăd în rândul unei anumite populaţii ar putea fi arma care ar rezolva mare parte din eventualele probleme. Metoda, deşi eficientă, are multe dezavantaje pentru că atacatorul nu-şi poate ţine în eprubetă populaţia sa care s-ar contamina în scurt timp. Armele chimice şi bacteriologice sunt produse în lume mai mult pentru intimidare decât pentru un război adevărat. Metoda tunurilor şi a tancurilor precum şi a puştilor de tot felul este costisitoare, cu multă vărsare de sânge, dar din punct de vedere economic poate urni industria din loc. Unităţile care produc de regulă armament  după război ajută la refacere pentru că-şi pot schimba în câteva zile profilul liniilor de fabricaţie. Cea mai nenorocită metodă de a îngropa o naţiune definitiv sau, mă rog, pentru mult timp, este aceea prin care îi distrugi şi subjugi tot sub stindardul unor sloganuri care au făcut carieră gen: “Statul nu este un bun manager, să privatizăm tot ca să-i lăsăm statului doar funcţiile onorifice de reprezentare“. Este adevărat că statul s-a dovedit un manager prost, dar încă nu s-a dovedit un proprietar la fel de prost. Cu alte cuvinte, proprietăţile statului ar putea fi conduse de manageri performanţi dacă politicienii care decid în stat ar avea acest interes. Până acum s-a dovedit că nu-l au!