Avocaţii, puşi la punct de judecătorul Păsărin

Extrem de rare sunt situaţiile în care apărătorii justiţiabililor sunt luaţi la rost de către magistraţii dintr-un anumit complet de judecată, ieri o astfel de situaţie întâmplându-se la Tribunalul Gorj. Judecătorul Dumitru Păsărin a fost pus în situaţia de a le cere avocaţilor prezenţi în sala de judecată să facă şi ei linişte pentru a nu da un exemplu negativ justiţiabililor aflaţi acolo cu diferite procese. Numărul avocaţilor era mai mare decât într-o zi obişnuită şi cum nu toţi aveau loc pe băncile ce le sunt rezervate „în faţă”, unii au rămas în picioare, lângă ferestre, aşteptându-şi rândul. Evident că unii cu alţii aveau răgazul necesar de a schimba impresii despre unul sau altul din procese, magistratul care prezida şedinţa fiind vizibil iritat de comportamentul avocaţilor. Judecătorul în cauză, ferm pe poziţie, a menţionat că nu este pentru prima dată când este în situaţia de a le atrage atenţia avocaţilor că şi ei trebuie să respecte instanţa, după avertismentul respectiv în sală făcându-se o linişte desăvârşită, care a permis audierea în bune condiţii a părţilor implicate în diferite procese.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: