Banţa – tentat să devină lider al PNL Gorj

Liberalii din judeţ ar putea să aibă o alternativă la actuala echipă de conducere a filialei, fostul prefect Victor Banţa declarându-ne ieri că ia în calcul o posibilă candidatură a sa la şefia PNL Gorj. El promite dezvăluiri importante despre actualul preşedinte al organizaţiei, Dan Ilie Morega menţionând, în schimb, că îşi cere scuze gorjenilor că a promovat o aşa persoană în fruntea judeţului.
 De când e prin concediu de odihnă Victor Banţa pare să îşi fi încărcat bateriile la maximum, el redevenind activ pe blogul pe care l-a făcut celebru şi pe care numărul vizitatorilor rămâne însă redus pentru că lumea s-a dezobişnuit să treacă şi pe acolo şi să vadă ce mai scrie fostul prefect în spaţiul virtual. Banţa a revenit acum pe blog cu ceea ce pare a fi o serie de dezvăluiri, ca să nu le spunem atacuri, la adresa lui Dan Ilie Morega. În acest context, l-am întrebat dacă la finalul seriei de comentarii postate pe internet nu vom afla cumva că pe fostul prefect l-ar tenta şefia filialei partidului din care a făcut parte, răspunsul, chiar şi evaziv, putând fi considerat ca unul pozitiv. Acesta spune că nu exclude o posibilă candidatură a sa la şefia filialei judeţene a PNL, în cazul în care foştii săi colegi de partid îl vor susţine într-un astfel de demers. Ce ar urma de acum încolo? Probabil, susţinerea din partea colegilor.

 "Coşmarul" Morega

 Banţa, devenit inspector guvernamental după ce a fost înlocuit din funcţia de prefect la începutul acestui an, afirmă că în perioada de aproape un an în care a fost prefect a avut parte de "un coşmar" din partea lui Morega. Acesta a menţionat într-un comentariu postat pe blogul său personal că nu preşedintele PNL Gorj l-a ajutat să devină prefect în martie 2008, ci fostul şef al Corpului de Control al Guvernului, Emanoil Neguţ, Banţa afirmând că Morega a făcut doar diferite presiuni asupra sa.
 "Propunerea lui era de a-l susţine ca prefect pe Ovidiu Ilie, de la Garda de Mediu, şi de asta spun că a fost un an de coşmar pentru că în perioada următoare voi spune mai multe. Voi avea ieşiri în media locală, în cea naţională şi apoi chiar la organele abilitate ale statului pentru că eu consider că am datoria morală să spun unele lucruri despre care nu am vorbit până acum", a menţionat Banţa. Acesta recunoaşte că Morega l-a susţinut la un moment dat pentru postul de secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, pentru care îi şi mulţumeşte, mulţumiri care pălesc însă în faţa declaraţiilor anti-Morega pe care nu le-a putut rosti în aproape anul de mandat la Prefectură şi pe care le spune acum.
 "Sunt o persoană care nu are ce să piardă, nu mi-e frică să vorbesc. N-are decât să ceară la Guvern să mă dea afară. Înainte de a fi schimbat de la Prefectură am promis că voi spune adevărul, tot ceea ce nu am putut spune atunci voi spune de acum încolo, pe bază de dovezi. O să spun însă în măsura în care nu le voi face rău unor colaboratori, cărora le poate face rău în continuare pentru că la mizerii din astea se pricepe", spune Banţa, deşi uită că atunci când a fost la Prefectură a făcut şi el nişte "mizerii" din astea, dând-o afară pe femeia de serviciu pe care o suspecta de "trădare".

 Posibilul lider n-a vrut să lucreze cu foştii securişti

 Fostul prefect afirmă că, în acest context, nu exclude o posibilă candidatură a sa la preşedinţia PNL Gorj, deşi el s-a autosuspendat din organizaţie atunci când a devenit înalt funcţionar public. "Nu exclud varianta unei candidaturi, în cazul în care colegii mei vor considera şi vor conştientiza că aş putea fi persoana care să scape organizaţia de Morega. Oameni ca el nu au ce să caute în politică, aşa cum nici pentru Mischie nu a mai fost loc la PSD. Ţelul meu este să susţin pe oricine ar putea să ajute organizaţia în această direcţie, iar dacă foştii mei colegi vor aprecia că eu pot să fiu acea persoană, atunci voi lua o decizie în consecinţă", afirmă Victor Banţa.
 Actualul inspector guvernamental pare aşadar dispus să se cam despartă de munca de înalt funcţionar public şi tocmai de aceea mai are de clarificat un lucru. Banţa nu e de acord ca despre Morega să se scrie prin presă ca fiind "liderul PNL Gorj". El crede că preşedintelui filialei i se poate spune oricum, dar nu "lider". "Nu-i mai spuneţi lider prin articolele dumneavoastră pentru că nu merită o asemenea titulatură. Îi puteţi spune preşedinte, şef de filială, orice, dar nu lider pentru că liderul îşi motivează oamenii, îi cheamă în echipă şi îi pune la muncă. Nu merită să pângărim limba română cu aşa ceva. El şi preşedinte e cu numele. De fapt, încă mai e. El pentru mine e cetăţeanul Dan Ilie Morega, asta e denumirea cea mai corectă din punctul meu de vedere", spune Banţa, care menţionează şi că asupra sa Morega a făcut presiuni pentru a angaja la Prefectură foşti miliţieni sau securişti cu care acesta colaborează foarte bine.
 "Eu mă bazeze în activitatea mea pe tineri care nu sunt modulaţi pe vechile concepte, iar el îmi cerea să angajez la Prefectură, la cabinetul prefectului, foşti miliţieni şi securişti, gen Mircea Culcea sau Ion Răuţ", prin PNL Gorj fiind inclusiv primari care îi reproşează lui Morega promovarea unor astfel de personaje şi expunerea lor publică în numele organizaţiei.

 Morega îl aşteaptă cu candidatura

 Credeţi că pe o asemenea caniculă şeful PNL Gorj a luat foc la auzul vorbelor rostite de fostul său ucenic, Banţa fiind susţinut în 2007, la europarlamentare, de PNL Gorj pentru o candidatură pe locul 26? Morega a rămas rece la afirmaţiile fostului prefect, spunând că poate să candideze şi el şi oricine altcineva. "Nu sunt eu coşmarul lui, coşmarul şi l-a creat singur, din cauza incapacităţii profesionale. Regret şi o spun public pentru gorjeni că greşeala promovării lui îmi aparţine. El n-are nicio vină, de aceea îmi cer eu public scuze. Poate să candideze unde vrea, că e liber. El se pricepe la calculatoare, la IT, la telefoane, la yoga..."spune Morega.


Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: