Lunga vară fierbinte este un film esenţial pentru cultura americană. Nu pentru că ar fi fost vreo capodoperă în sine, ci pentru că a fost singurul film cât de cât închegat care a reuşit performanţa de a aduce pe ecran o opera a „neecranizabilului” William Faulkner, prozatorul adulat al Americii de Nord. Chiar şi aşa, scenariul filmului se abate de la textele originale (la baza lui stau câteva poveşti scurte ale lui Faulkner) şi ajunge pe un teritoriu banal şi plicticos (mă rog, unii i-ar spune fermecător Hollywood-ului vremii). Cu toate astea, Lunga vară fierbinte a avut succes pentru că, aproape pe întreg parcursul filmului, Paul Newman se plimbă de colo colo într-un maiou de bumbac strâns pe fizic. Şi, dacă nu mă credeţi că repetatele apariţii ale lui Newman în maiou merită să vă facă să vedeţi filmul, aflaţi că a fost primul film pe care Newman şi Joanne Woodward l-au făcut împreună. Aveau să urmeze alte nouă, plus o căsnicie de 50 de ani încheiată doar prin moartea lui Newman de cancer pulmonar, în 2008.

Aşa cum scenariul Lungii veri fierbinţi nu avea multe de spus, politica românească este şi ea cumplit de neinteresantă zilele acestea, mai ales dacă o comparăm cu o vară cu adevărat fierbinte şi recentă, cea cu referendumul şi suspendarea. În căutare disperată de subiecte şi ţinte, politicienii şi presa deopotrivă se întorc la vechea lor iubire sau, mă rog, antipatie. Traian Băsescu în sus la B1 şi PDL, Traian Băsescu (în) jos la Antena 3 şi PSD, toată campania şi toate strategiile îl au, cum-necum, în centru pe cel care nu va mai fi multă vreme preşedinte şi, culmea, nici nu mai are voie să candideze. Nu m-ar mira ca puterea şi opoziţia deopotrivă să-şi unească pentru prima dată forţele pentru a realiza o modificare pe bune (de data asta) a Constituţiei, astfel încât să-i permită lui Băsescu să candideze şi a treia oară. Pentru că dreapta are nevoie de cineva care să le câştige alegerile, dar şi stânga tânjeşte după cineva împotriva căruia să le câştige, un demon autentic pe care manipularea voiculesciană (şi nu, nu mă refer la poetul impresionist) să-l poată scoate suficient în faţă încât să-şi convingă electoratul cu scuipat în colţul gurii că merită să-l voteze chiar şi pe Ponta, dacă alternativa e atât de cumplită. Am stabilit deja că Johannis este aproape inatacabil pe acest plan, motiv pentru care Antena 3 a început deja să facă spume cu anticipaţie.

Fără Băsescu, ce se fac ei? Fără duşmanul în tricou cu PMP, respectiv fără soarele care se pozează în maiou pe malul mării, politica din România se va comporta similar cu Liga I: lipsită de culoare, îşi va pierde din audienţă. V-a mirat procentul mic de oameni ieşiţi la vot în ultimii ani? Staţi să vedeţi când în loc de satrapul Băsescu, cel în jurul căruia se învârtea toată karma şi ura unei ţări pe care interesul pentru politică o făcea să mai uite de foame, vor veni epigoni ca MRU, Neamţu, Şova sau Căcărău. N-o să mai ai cu cine, bă!