Bătrân mort într-un incendiu

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 77 de ani din Polovragi, care şi-a găsit ieri sfârşitul într-un mod cât se poate de stupid. Nicu Constantin a mers la un vecin din sat pentru a-i altoi nişte lăstari de cireş, dar câteva minute mai târziu localnicii l-au găsit mort, în mijlocul unui incendiu care s-a declanşat pe neaşteptate chiar în zona în care se afla bătrânul. De fapt, focul a izbucnit accidental, după ce bătrânul s-a apucat să topească parafina pe care urma să o folosească la altoirea pomilor. Vântul care sufla cu putere a schimbat însă direcţia flăcării folosite de acesta şi, astfel, buruienile de la rădăcina pomului au luat foc, incendiul extinzându-se foarte repede. În câteva minute un localnic a observat că ard lemnele dintr-un gard şi, astfel, şi-a dat seama că există o problemă, în mijlocul focului fiind descoperit şi trupul neînsufleţit al lui Nicu Constantin. Bătrânul era şi cardiac, fumul pe care l-a inhalat şi, probabil, panica pe care a trăit-o, i-au grăbit sfârşitul, medicii legişti fiind cei care vor da acum un verdict în privinţa cauzelor morţii sale.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: