Bosniacul Matijas Pejic se află în probe la Pandurii

Pentru că încă nu s-a perfectat transferul lui Ionuţ Stancu de la Rapid la Pandurii deşi acesta se antrenează cu echipa gorjeană, antrenorul Sorin Cârţu a solicitat să vadă şi alţi fotbalişti pentru acest post. De miercuri s-a prezentat la probe un alt jucător care să poată evolua pe postul de fundaș stânga, bosniacul Matijas Pejic, internațional de tineret ce a jucat ultima dată pentru NK Orasje. Jucătorul are 21 de ani, 1,84 m și poate evolua și ca fundaș central  dar tehnicianul pandurilor spune că nu s-a decis dacă îl va păstra: „Jucătorul bosniac pe care îl avem în probe nu a făcut decât un antrenament cu noi. Ştiu că evoluează în naţionala de tineret a Bosniei ca fundaş stânga dar vom decide dacă va rămâne după ce îl  vom testa.” Un alt jucător în probe, portarul Dan Chilom, a plecat marţi motivând că a primit o ofertă mai bună din partea altei echipe. Antrenorul cu portarii Silviu Lung s-a declarat surprins de decizia acestuia deşi ajunsese la o înţelegere cu conducerea clubului şi ar fi urmat să plece în cantonament cu echipa: “Ne înţelesesem cu Chilom, însă a plecat pentru că a primit o ofertă mai bună. Probabil o să plecăm cu doi portari în cantonament, dar asta este situaţia. Şi pe timpul meu echipele se bazau pe doi portari, nu  va fi aceasta o problemă.” Pandurii mai au acum în lot doar pe portarii Răzvan Stanca și Pedro Mingote, după ce Robert Bălăeţ a ajuns la o înţelegere cu Minerul Mehedinţi.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: