Cadouri de sărbători pentru mii de copii din Motru

Consiliul local din Motru va aloca şi anul acesta bani de la buget pentru achiziţionarea de cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru copiii proveniţi din familii nevoiaşe din oraş, şi nu numai. Pachetele cu alimente şi produse tradiţionale specifice sărbătorilor vor fi distribuite înainte de 25 decembrie.

Autorităţile locale din Motru s-au gândit din timp la cei mici, astfel încât să primească un pachet cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Săptămâna viitoare consilierii locali vor stabili sumele care vor fi alocate pentru achiziţionarea cadourilor, sume care vor fi între 30 şi 50 de lei pe copil. Cadourile vor consta în dulciuri, citrice, sucuri. „Ca în fiecare an, de sărbătorile de iarnă, Consiliul Local Motru pregăteşte 1200 de pachete pentru nevoiaşii de pe raza municipiului. De asemenea, pregăteşte 800 de pachete pentru copiii şi preşcolarii de pe raza localităţii, cu ocazia Crăciunului. Toate se vor acorda beneficiarilor până în data de 25 decembrie. În afară de acestea, mai sunt şi pachetele care se vor acorda la cele trei centre de copii instituţionalizaţi”, a declarat primarul din Motru, Dorin Hanu. 

Cinstesc pe Sfânta Varvara

Înainte de venirea sărbătorilor de iarnă, motrenii o vor cinsti pe Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, în cinstea căreia autorităţile locale au ridicat un monument acum câteva luni. „Pe 4 decembrie se vor depune coroane de flori la monumentul minerului, inaugurat în această vară. Este ocrotitoarea minerilor şi este normal ca noi să depunem coroane de flori cu ocazia acestei sărbători, foarte agreate de mineri, cel puţin de cei de subteran. Ştiu foarte bine, atunci când eram la mină, că se sărbătorea cu mult fast. La sfârşit de şut, la fiecare gură de mină, se făcea masă festivă, cu lăutari. Acum, dacă nu mai există subteran, nu se mai fac astfel de acţiuni”, a mai spus primarul Dorin Hanu.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: