Căpitanul părăseşte corabia ?

Instalat căpitan la Pandurii la începutul sezonului, ivorianul Viera a rămas fără „tăticul” său, Grigoraş. Plecarea acestuia de la Pandurii pare să-l afecteze pe Ousmane care se gândeşte să nu-şi mai prelungească înţelegerea, scadentă în vară. Dacă refuză prelungirea, Viera ar putea fi trecut pe banca de rezerve de Pustai. Rusu şi Rada abia aşteaptă să primească o şansă la primul 11. „Nu ştiu dacă prelungesc contractul cu Pandurii. Acum trebuie să stau liniştit câteva zile, să-mi revin puţin. Înainte să plec de acasă, eram hotărât sută la sută să prelungesc contractul, dar acum se întâmplă altceva, aşa că nu ştiu. Trebuie să mă gândesc, poate noul antrenor nu mă vrea la echipă. Dacă nu mă vrea, mai stau 6 luni şi am plecat”, mărturiseşte ivorianul care vizează transferul la o echipă din Vest. Aşa i-ar fi şi mai uşor să prindă naţionala Coastei de Fildeş. Viera a ratat convocarea la Cupa Africii pe Naţiuni. „Nu e mai bine că nu am fost selecţionat, era mai bine să fiu acolo. Am avut numai veşti proaste la sfârşit de an, a plecat Grig şi nu m-am dus la Cupa Africii. Depinde de antrenor dacă eşti selecţionat. Ceilalţi joacă în Anglia, Franţa, eu joc în România la Pandurii, e greu.”

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: