Cârţu a reziliat contractul cu Pandurii

Antrenorul Sorin Cârţu a declarat azi că se consideră vinovat pentru ceea ce a făcut la ultimul meci cu Unirea Urziceni şi de aceea a decis să plece de la echipă: „După ceea ce s-a întâmplat la ultima partidă cu Unirea Urziceni am considerat că virulenţa şi vehemenţa cu care am protestat la prestaţia arbitrului nu îmi face o imagine foarte bună şi realist fiind, şi făcând o analiză cât se poate de pertinentă, am considerat că am greşit. Manifestarea respectivă nu îşi avea locul şi am considerat că e cel mai bine să plec pentru a nu avea aşa o imagine greşită în faţa propriilor mei jucători. Marţi dimineaţa, după o noapte de gânduri şi trecut în revistă tot ceea ce s-a întâmplat, am venit la domnul preşedinte si i-am spus că dacă doreşte putem să mergem mai departe în continuare dar eu ştiu că am comis o greşeală şi restul rămâne să stabilim. Am ajuns de comun acord să reziliem contractul. E şi un gest al meu de a recunoaşte un anumit grad de vinovăţie în ceea ce am făcut dar în urma unei analize am tras concluzia că trebuie să plec.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: