Castelul din Turburea, râvnit de italieni, va fi scos la licitaţie

Castelul Roșianu de la Turburea ar putea fi scos la licitație pornind de la 20.000 de lei și ar putea fi cumpărat de străini. Se va ajunge în această situație dacă Ministerul Dezvoltării nu va aproba proiectul depus de autoritățile locale pentru reabilitare. În acest moment castelul este o ruină, dar cu toate acestea este vizitat de turiști din toată țara. Monumentul este locul preferată de tinerii căsătoriți care își fac aici poze.

Nimeni nu știe povestea acestui castel, doar câteva aspecte generale. Cert este că proprietarul a fost boierul Roșianu care, neavând urmași, a lăsat castelul statului. De-a lungul timpului castelul a avut mai multe întrebuințări, însă acum este o ruină. „Am înțeles de la bătrâni că acest castel a fost realizat de nemți și a fost al boierului Roșianu. Acesta nu a avut urmași și construcția este acum a statului, a primăriei, nici noi nu știm foarte bine. Cert este că după ce boierul a decedat, castelul a fost folosit ca și dispensar sau ca loc unde nășteau femeile. Nu a mai fost reabilitat de mult și a ajuns acum o ruină. Este păcat pentru că arhitectura este una deosebită”, a declarat Constantin Truică, un angajat al Primăriei Turburea.

Este vizitat de turiști și de miri

Dacă ar fi reabilitat, în mod singur castelul va atrage aici foarte mulți turiști care și acum vin în zonă să vadă ruinele. „Aici vin frecvent miri în ziua nunții și se filmează, fac poze. Mai vin și turiști care văd castelul pe internet și vin aici să facă poze. Vor să afle și povestea monumentului, dar nu are cine să le-o spună. Mai întreabă oamenii prin sat și le spunem și noi ce știm. Dacă ar fi reabilitat poate ar veni sute de turiști săptămânal”, crede Truică. 

Reabilitare sau vânzare

Dacă statul român nu va aloca bani, cel mai probabil castelul va fi scos la licitație. Până acum sunt câțiva afaceriști interesați de el, printre care se numără și străini. „Noi am depus un proiect la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea castelului, pentru că noi nu avem fonduri la primărie. Am putea face un proiect și pe fonduri europene. Dacă nu reușim să rezolvăm nimic o să-l scoatem la vânzare cu licitație publică. Licitația va pleca de la 20.000 de lei pentru castel și un hectar de teren. Am primit până acum șapte cereri din partea celor care vor să-l cumpere, printre care și câțiva italieni. Noi am fi vrut să-l facem frumos și să-l redăm în circuitul turistic pentru că zona este superbă”, a declarat Ion Bârcă.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: