CE Oltenia contestă prejudiciul din contratul cu sârbii

Complexul Energetic Oltenia a obţinut, în instanţă, suspendarea executării deciziilor din raportul Curţii de Conturi, emise pe 10 aprilie, în urma verificării din luna martie de la companie. Tribunalul Gorj s-a pronunţat în acest caz pe 5 august, iar executarea deciziilor va fi suspendată până la soluţionarea contestaţiei pe fond. Este vorba despre raportul în care, printre altele, inspectorii Curţii de Conturi au calculat un prejudiciu de 8,4 milioane de lei în urma contractului pentru livrare de cărbune la sârbi prin intermediul unei firme din Constanţa. În decembrie 2014, atunci când s-a semnat contractul cu BVA Coal SRL, costul unei tone de cărbune la CEO era de 65 de lei, ori contractul este pe 13 euro, adică 57-58 de lei. Livrarea a început din 2015, când, susţinea conducerea, preţul cărbunelui va fi mai mic faţă de 2014 deoarece vor fi daţi afară 2.000 de oameni şi alţi 1.000 vor fi transferaţi la Berbeşti. Pe de altă parte, în timpul controlului, inspectorii Curţii de Conturi au permis modificarea contractului cu BVA Coal SRL în sensul înlocuirii unei garanţii de bună execuţie de 780 de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie în contul companiei la ora controlului, cu nişte bilete la ordin. Această sumă ar trebui executată de CE Oltenia pe 19 august. (M.B.)

Vizualizări: 394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: