Ciobotariu: „Victoria e un cadou de sărbători pentru suporteri!”

Pandurii au încheiat turul campionatului cu o victorie care a adus oarecare linişte la echipă în ceea ce priveşte apropierea de locurile retrogradabile. Pandurii au învins cu scorul de 2-0 pe Unirea Alba Iulia reuşind o victorie după zece etape în care echipa gorjeană nu mai reuşise acest lucru.

Antrenorul Liviu Ciobotariu, care a obţinut prima sa victorie cu Pandurii, a scos în evidenţă faptul că jocul nu a fost uşor şi că a avut chiar emoţii la ocaziile din prima parte a jocului ale celor de la Unirea: „Ştiam că sunt o echipă bună care joacă bine în deplasare. Am avut un joc foarte greu iar noi nu am făcut un meci strălucit. Dar mă bucur că am câştigat şi am luat cele trei puncte puse în joc. Sincer am avut şi emoţii pentru că cei din Alba Iulia au avut câteva situaţii de a marca. Este un rezultat care ne-a ridicat câteva locuri bune în clasament. Le mulţumesc băieţilor pentru că s-au dăruit şi şi-au dorit această victorie. Este prima victorie a mea cu Pandurii. Mi-am dorit foarte mult acest lucru şi e bine că s-a realizat totuşi, din păcate în ultima etapă” a declarat Ciobotariu după meci.

Victoria din meciul cu Alba Iulia a fost dedicată de antrenorul Ciobotariu suporterilor echipei care au aşteptat mult ca favoriţii să mai câştige acasă:  „Este un cadou de sărbători şi pentru suporterii noştri care n-au mai gustat de mult bucuria victoriei şi pentru toţi cei prezenţi la meci. Şi pentru noi la fel pentru că eram într-o situaţie dificilă. S-au tot făcut calcule că n-am câştigat de trei luni şi aşa este. Aveam nevoie de această victorie pentru a ieşi din subsolul clasamentului.”


La finalul partidei, din vestiarul pandurilor se auzeau cântece de bucurie, tehnicianul explicând acesta fapt prin descătuşarea elevilor săi după trei luni în care n-au mai câştigat:  „A fost şi o descătuşare a jucătorilor pentru că am mai spus că ne apăsa faptul că nu reuşeam să câştigăm după o serie de jocuri bune. S-au descătuşat şi ei acum şi sunt plini de entuziasm pentru că şi-au dorit foarte mult victoria şi nu am avut un joc uşor. Nu ştiu dacă se putea mai mult în perioada aceasta dar poate că la meciurile de acasă puteam obţine mai multe puncte. Puteam câştiga cu Rapid sau cu Bistriţa şi poate era mult mai bine. Însă atâta am putut la momentul respectiv şi ne-am asumat răspunderea pentru rezultate şi pentru joc. Eram datori acum faţă de suporteri şi faţă de iubitorii fotbalului de aici de la Târgu Jiu. Am văzut că au gustat şi ei această victorie.”



Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: