Circ de Paşte în Târgu-Jiu

Târgujienii pot petrece Paştele mergând la circ. Seria spectacolelor a început aseară, iar circul va rămâne în oraş pentru 11 zile. De Paşte vor fi organizate zilnic câte două spectacole, iar în restul zilelor o singură reprezentaţie. Circul este amplasat în fostul târg auto din Târgu-Jiu.

Circul Royal a ajuns şi în municipiul Târg-Jiu, unde va sta până pe 12 mai când va fi ultimul spectacol. Premiera a avut loc aseară , iar de Paşte târgujienii se pot delecta cu numere de acrobaţii, dresură de animale şi alte surprize. Spectacolele sunt zilnic, de la ora 18.30, iar sâmbătă şi duminică vor fi două reprezentaţii de la 15.30 şi 18.30. „Avem foarte multe animale, o adevărate grădină zoologică, ponei, bizon, măgari, cai, lame, bivol, reptile, tarantule, crocodili şi alte animale. Spectacolele sunt captivante”, a precizat managerul circului.

Pentru cei care vor să meargă de Paşte la circ trebuie să ştie că sunt şi promoţii, de aceea nu trebuie să ocolească angajaţii circului atunci când îi întâlnesc pe stradă. „Preţul unui bilet este de 25 de lei pentru copii, 30 de lei pentru adulţi şi 35 de lei în lojă. Noi avem şi promoţii. O să împărţim pliante pe stradă şi cine  le prezintă la intrare are reducere 5 lei la bilet, iar cei care primesc fluturaş au intrarea gratuită şi plăteşte bilet doar însoţitorul”.

Vizualizări: 217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: