Codrin Cotojman joacă tenis de masă pentru naţională

Codrin Cotojman, elev la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, practică tenisul de masă din copilărie. Chiar dacă nu a fost tocmai dorinţa sa să se înscrie la cursurile de tenis de masă, acum a ajuns la competiţiile naţionale. Elevul din clasa a IX-a de la Matematică-Informatică va avea o vară grea, în care vrea să se antreneze pentru a obţine un titlu important la concursul naţional de tenis de anul viitor.

Codrin se pregăteşte pentru faza naţională a concursului de tenis ce va avea loc în anul şcolar următor. Practicând acest sport şi-a dezvoltat reflexele şi şi-a îmbunătăţit condiţia fizică şi psihică. „Tenisul presupune multă muncă şi dacă vrei să ajungi undeva, trebuie să pui suflet. Nu poţi să practici acest sport ca pe o rutină. Trebuie să simţi cum joci, că altfel transformi totul într-un hobby, nu faci performanţă”, spune Codrin. Mai mult decât atât, prin intermediul acestei activităţi a avut ocazia să îşi facă foarte mulţi prieteni. „E un sport greu. Pot să spun că prima dată nu mi-a plăcut, eram mai mic şi consideram că trebuie să fac acest sport din obligaţie. Însă în timp am început să îl îndrăgesc şi să devină un mod de viaţă pentru mine. Am fost la mai multe competiţii naţionale şi am obţinut premii importante. Chiar dacă eu consideram că sunt bun la acest sport, am întâlnit la competiţii elevi mai buni decât mine, iar asta înseamnă că trebuie să mă pregătesc din greu pentru concursurile viitoare”, mai menţionează tânărul.

Coloană sonoră pentru piese de teatru

O altă pasiune a sa este chitara. „Am primit o chitară de la părinţii mei, însă foarte mult timp am neglijat-o. După ce am cunoscut mai mulţi tineri care ascultau muzică folk şi rock am început să cânt la acest instrument. Pot să spun că sunt un autodidact. Cânt la petreceri şi mi-ar plăcea să fac parte dintr-o trupă, poate chiar să realizez o formaţie a liceului, dat fiind faptul că mai sunt elevi talentaţi în şcoală. Cred că în viitor o să particip la concursuri de chitară”, menţionează acesta.  De curând  în cadrul festivalului de teatrul pentru liceeni, organizat de teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Codrin a făcut parte din trupa de teatru a Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, care a prezentat piesa „Perfect românesc”. Scenariul piesei a fost realizat de elevi, totul fiind o parodie românească, fiind scoase în evidenţă în special carenţele din rândul tinerilor.  „Eu am fost chitaristul trupei, rol care m-a prins foarte bine”, susţine tânărul.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: