Concurs pentru şefia Spitalului Rovinari

Spitalul Orăşenesc Rovinari scoate la concurs postul de manager în data de 7 octombrie 2015. Actualul manager, Constantin Talabă, a declarat ieri că îndeplineşte în prezent toate condiţiile pentru a participa la concurs, cunoscut fiind faptul că anterior acesta nu s-a putut înscrie pentru că nu avea studii de management. Data limită de depunere a dosarului de concurs şi a proiectului de management este 30 septembrie 2015. Nota finală a examenului va fi afişată în data de 14 octombrie, anunţă reprezentanţii spitalului. Constantin Talabă a vorbit despre atuurile pe care le deţine în obţinerea acestei funcţii. ”O să candidez, îndeplinesc toate condiţiile să fiu candidat. Obiectivele mele fac parte din planul de management care este componentă a concursului. Sunt la conducerea spitalului de aproape un an, pe 3 noiembrie fac un an. Am câteva lucruri cu care mă pot lăuda. Cine vrea să vadă cum arată o secţie model a internărilor de zi poate să vină la Rovinari să ia notiţe. Este doar unul din obiectivele realizate şi vor fi multe altele. Sunt 16 paturi, saloane specifice, elegante, cu toate dotările necesare, sunt multe”, a spus Constantin Talabă, managerul Spitalului Orăşenesc Rovinari.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: